Şedinţă tematică a preoţilor din Protopopiatul Moineşti

Joi, 9 mai 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moinești, începând cu ora 9°°, a avut loc şedinţa administrativ-tematică a preoţilor din Protopopiatul Moinești.

În deschidere, părintele protoiereu Costel Mareș a transmis mesajul de binecuvântare al  Înalpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim cu prilejul acestei întruniri tematice.

În prima parte a întrunirii, părintele Iulian Neagu, preot paroh la Parohia Prohozești II, a prezentat referatul cu tema „Clerici slujitori ai Bisericii strămoșești în satul românesc”, una din temele propuse spre dezbatere de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul anului 2019 - Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.

După susținerea lucrării, părintele protoiereu și-a exprimat aprecierea cu privire la tema expusă și mai apoi a oferit cuvântul la doi dintre părinții prezenți, părintelui Maxim Alexandru, de la Parohia „Sfântul Spiridon” din Comănești și părintelui Matei Victor, de la Parohia Solonț, ce au avut aprecieri, dar și completări la tema expusă.

În cea de a doua parte s-au pus în discuție aspecte administrative, filantropice, dar și chestiuni organizatorice ce țin de un eveniment deosebit de important, și anume Sinaxa preoților din Protopopiatul Moinești, ce se va desfășura joi, 16 mai 2019, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în ziua de prăznuire a ilustrului ierarh romașcan Melchisedec Ștefănescu.

Pr. Cristian Balaban