Ședință preoțească în Protopopiatul Sascut

Marți, 18 Decembrie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și prin purtarea de grijă a părintelui Protoiereu Negoiță Ioan, a avut loc conferința lunară a preoților din Protoieria Sascut.

Delegat din partea Ierarhului, de la Centrul Eparhial, a fost PC Pr. Ciuchi Eugen-Ciprian, consilier Sectorul social-filantropic, însoțit de Pișcu Carla, asistent-social al Fundației Episcop Melchisedec Filiala Bacău, care a preluat conducerea ședinței și a transmis celor prezenți arhierești binecuvântări.

Conferențiar a fost părintele Bondalici Marcu de la Parohia Slobozia Nouă-Panu. Acesta a susținut lucrarea cu tema "Educația pentru Unitate și Demnitate Națională", punctând :
1) Locul și rolul Bisericii în societatea de astăzi;
2) Reprezentanța B.O.R. pe lângă instituțiile Europene și importanța pentru apărarea valorilor creștine;
3) Importanța participării mirenilor în activitățile culturale și sociale ale Bisericii;
4) Cultivarea darului unității naționale prin educație-cult și cultură.
 
Întâlnirea de azi a debutat cu un moment cultural-artistic de colinde tradiționale, prezentat de către copiii de la Școala Gimnazială Pâncești, sub coordonarea părintelui profesor Radu Marian, Parohia Fulgeriș.

Aflându-ne la finele Anului Centenar,  părintele Consilier a  prezentat în Powerpoint un documentar despre momentele istorice ce au dus la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

A urmat apoi, descrierea Catalogului cu Școlile de vară și Taberele Culturale, proiecte realizate în acest an, fiecare parohie primind câte un exemplar al Catalogului.

În încheiere, au fost discutate probleme de ordin pastoral-administrativ, întâlnite în parohiile din cuprinsul Protopopiatului, iar părintele Consilier a adus la cunoștință preoților, noile reglementări de la Centrul eparhial pentru finele acestui an, 2018.

Pr. Albu Gabriel