Ședința personalului neclerical din Protopopiatul Moinești

În contextul în care anul 2019 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeştise înscrie şi şedinţa personalului neclerical din cadrul Protopopiatului Moinești, desfăşurată în data de 17 aprilie, la Biserica „Sf. Gheorghe”-Moinești, începând cu ora 930, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim. 

Întâlnirea în ședință administrativă de astăzi a fost precedată de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, răspunsurile la strană fiind date de către cântăreții bisericești prezenți. A urmat apoi ședința propriu-zisă în cadrul căreia domnul Ciurcanu Florin Cristian, cântăreţ bisericesc la Parohia Agăș, a prezentat referatul Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării şi promovării conştiinţei naţionale şi eclesiale româneşti”. Toţi cei prezenţi au avut posibilitatea să intervină, aducând completări sau punând întrebări, fiecare învățând și împărtășind din experiența personală.

La ședința din această zi a participat, la invitația părintelui protopop, și pr. Vasile  Popa, șeful Cercului Pastoral „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Protopopiatul Moinești, care a împărtășit celor prezenți din experiența pastoral-misionară a sfinției sale.

Sub aspect administrativ, a fost subliniată necesitatea implicării mai active a personalului neclerical angajat în lucrarea misionară a bisericii.