Ședinţa lunară a preoţilor din Protoieria Sascut pe tema "Melchisedec Ştefănescu - episcop vizionar şi personalitate marcantă a vremii sale"

Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim marţi, 12 mai, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Păncești, Protopopiatul Sascut, a avut loc ședința lunară a preoților cu tema: „Melchisedec Ștefănescu- episcop vizionar și personalitate marcantă a vremii saleˮ.

Delegați ai IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim au fost pr. Eugen Ciuche - consilier al Sectorului Social-filantropic, și pr. Constantin Tomozei, consilier al sectorului Cimitire, monumente şi servicii funerare, aceştia exprimând aprecierea chiriarhului pentru alegerea temei, cu atât mai justificată în contextul "Anului comemorativ al marilor păstori de suflete din eparhii“ şi a împlinirii, pe 16 mai a 123 de ani de la trecerea la cele veşnice a ierarhului academician Melchisedec Ştefănescu.

Conferința a fost susținută de către pr. Timoșenco Florin, de la Parohia Petrești, care în cuvântul său a subliniat marele rol pe care ilustrul ierarh l-a avut în istoria Bisericii Ortodoxe Române, spunând între altele: „Privind la opera iluminatului ierarh ca înaintevăzător al sorții neamului românesc, considerăm că una dintre fundamentalele viziuni le-a avut atunci când a luptat pentru înlocuirea limbii slavone ca limbă oficială a statului dar și în scrierile bisericești. De asemenea susținerea și prezentarea în ședința Academiei Române a unui manual de Gramatică rațională pentru începători, pune un îndreptar în folosirea limbii române corecte. În această perioadă de plămădire a limbii române a ostenit și episcopul Melchisedec pe lângă alți clerici râvnitori, iubitori de țară, în vremuri de luminare, ctitor de limbă, de cultură și unitate românească. Melchisedec Ștefănescu a avut o smerită mândrie de a scoate la iveală vorba românească, sufletul și spiritul strămoșesc. Episcopul Melchisedec primește duhul cunoașterii. El intervine în tot ce se desfășoară în perioada aceea, prin munca lui, prin hotărârea de a schimba, de a împlini, de a desăvârși lucrul început, el capătă și darul libertății; a libertății de sine, a libertății de a fi împreună lucrător cu Dumnezeu la luminarea națiunii sale. Prin acest dar al libertății el a ales ce e mai sfânt Bisericii și neamului. A ales înaintea generațiilor ce vor urma. A ales pentru ele. A ales drumul mântuirii neamului românesc, al propășirii pentru noi, viețuitori și urmași pe pământurile dacilor străbuni încreștinați de Sf. Apostol Andreiˮ.
În cadrul întâlnirii au fost înmânate diplome parohiilor câștigătoare la concursul „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeuˮ: locul I – Parohia Dănceni (paroh, PC Pr. Toma Constantin – parohia a obținut și locul III pe arhiepiscopie), locul II – Parohia Orbeni I (paroh, PC Pr. Nădejde George-Daniel), locul III – Parohia Răcăciuni (paroh, PC Pr. Andronic Gigi-Sebastian), mențiune: Parohia Pîncești (paroh, PC Pr. Mogoș Gabriel) și Parohia Țepoaia (paroh, PC Pr. Apetrei Liviu-Ionuț).