Şedinţă administrativă a preoţilor din Protopopiatul Moineşti

Joi, 2 august 2018 cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, la Biserica „Sfântul Gheorghe”  Moinești, a avut loc şedinţa administrativ-tematică a preoţilor din Protopopiatul Moinești.

În deschidere, părintele protoiereu Costel Mareș a salutat prezența delegatului Centrului Eparhial, PC Pr. Alexandru Zamfir – consilier administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, adresând totodată mulțumiri Înalpreasfințitului Părinte Ioachim, și a prezentat programul întâlnirii, structurat pe două segmente, unul tematic și unul administrativ.

Părintele Daniel Prepeliță, paroh la parohia Boiștea I, a susținut într-un înalt stil academic referatul cu tema „Slujitori ai Bisericii –promotori ai Marilor Uniri din anii 1600, 1859 și 1918":

a) Unirea de la 1600 și consecințele ei în viața bisericească;

b) Ierarhi și clerici români, sfătuitori și îndrumători ai domnitorilor din Principatele Române în prima jumătate a secolului al XIX-lea;

c) Rolul Bisericii și al clericilor în emanciparea națională și crearea României moderne( Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei)

d) Unirea de la 1859. Contextul internațional, european și național. Rolul ierarhilor și al clericilor la făurirea unirii din 1859;

e) Unirea de la 1859 temei al Marii Unirii din 1918;

f) Ierarhi și slujitori militanți pentru Unirea Basarabiei cu tară mamă;

  1. Ierarhi și clerici militanți pentru Unirea Bucovinei cu tară mamă;

h) Ierarhi și clerici militanți pentru Unirea Transilvaniei cu tară mamă;

i) Unirea de la 1859 și consecințele ei bisericești;

j) Atitudinea Bisericii față de actul Unirii din 1918 (Patriarhul Miron Cristea și rolul său în realizarea Marii Unirii și a unității BOR)ˮ.

Pe ordinea de zi, în partea a doua a ședinței, au fost puse în discuţie probleme curente şi comunicări administrative pentru dinamizarea vieţii pastoral-misionare şi social-filantropice în parohiile Protopopiatului Moineşti; s-au prezentat propuneri pentru buna desfășurare a acțiunilor cultural-duhovnicești organizate cu ocazia Zilelor Cultural Duhovnicești ale Protopopiatului Moinești, ce se vor derula în perioada 7-10 septembrie 2018.