Seară duhovnicească în Parohia Siliștea II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sâmbătă, 28 octombrie 2017, în Parohia Siliștea II din Protopopiatul Buhuși, a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea ocrotitorului spiritual al acestei comunități, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

În mijlocul preoților din cercul pastoral nr.2 „Sf. Ap. Petru și Pavel” și a credincioșilor a fost prezent ca reprezentant al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și în calitate de protopop al Protopopiatului Buhuși, preacucernicul părinte Vasile Cozma.

Părintele protopop a precizat în cuvântul rostit la finalul slujbei faptul că „nu întâmplător Sf. Dimitrie este ocrotitorul acestei comunități, deoarece există o legătură între spiritul de sacrificiu al credincioșilor din această parohie și curajul Sf. Dimitrie, care L-a propovăduit pe Hristos devenind un al doilea Pavel, pentru că  dumneavoastră ați reușit ca în doar doi ani și jumătate să ridicați această frumoasă biserică parohială care poartă numele sfântului, iar această seară de rugăciune este cu atât mai specială cu cât acum se împlinesc zece ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a sfințit această biserică aducând bucurie deplină în sufletele credincioșilor din Parohia Siliștea II”.

La final a fost săvârșită rugăciunea de mulțumire pentru binefacerile și binecuvântarea revărsate de Dumnezeu asupra acestei comunități, după care părintele paroh Untea Ovidiu a mulțumit părintelui protopop, preoților și credincioșilor pentru participare.