Seară duhovnicească în Parohia Lespezi

Comunitatea din satul Lespezi, comuna Gârleni și-a serbat duminică, 14 octombrie 2018, ocrotitorul spiritual, Sf. Cuv. Parascheva, prezent fiind în mijlocul preoților și a credincioșilor cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele protopop Vasile Cozma.

A fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia, răspunsurile la strană fiind date de grupul psaltic Evanghelismos din Piatra Neamț.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a prezentat momente din viața Cuvioasei Parascheva, care în chip deo­sebit, este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu, dar și faptul că în anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva.

Tot acum, părintele protopop a apreciat activitatea pastoral – misionară și administrativă desfășurată de părintele Radu Botezatu împreună cu credincioșii încredințați spre păstorire, o activitate rodnică într-o comunitate redusă ca număr, dar cu multă dăruire și dragoste duhovnicească pentru Biserică.

Părintele paroh a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate realizările din acest an, părintelui protopop, preoților și credincioșilor prezenți la acest moment de sărbătoare.

(pr. Radu Botezatu)