Scrisoare de mulțumire a Patriarhului României adresată pelerinilor din Eparhia Romanului și Bacăului

În contextul Sfintelor Sărbători de iarnă, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat o scrisoare de mulțumire pelerinilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Întâistătătorului ei, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pentru sprijinul oferit la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului și pentru participarea la evenimentele prilejuite de sfințirea Altarului acestui Simbol Național.

În data de 25 noiembrie 2018, peste 2000 de pelerini din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, preoți și credincioși, au participat la slujba de sfințire a Altarului Catedralei Mântuirii Neamului și la prima Sfântă Liturghie săvârșită în acest monument – simbol național, de către soborul ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu părintească binecuvântare și frățească dragoste, a adresat o scrisoare de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și pelerinilor din Eparhia Romanului și Bacăului pentru participarea la slujba de sfințire a Altarului Catedralei Naționale și pentru „sprijinirea lucrărilor care se desfășoară la zidirea acestui edificiu bisericesc reprezentativ pentru Ortodoxia românească, care unește iubirea față de Dumnezeu a unui popor creștin, jertfelnic și darnic, cu recunoștința pe care o datorăm eroilor neamului românesc din toate timpurile”.