"Școala din vatra satului", în parohiile Parava și Podu Turcului I

24 Iulie 2019

Cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și cu purtarea de grijă a   părintelui protopop Abageru Vasile, în cadrul Protopopiatului Sascut, în perioada 08-20 iulie, în parohiile "Sf. Ilie" - Podu Turcului I și  "Sfinții Voievozi" - Parava, s-au desfășurat proiectul cultural-catehetic al școlilor de vară. 

În Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Parava  au participat peste 40 de copii, voluntari și profesori coordonatori.
În contextul Anului omagial al Satului românesc, activitățile desfășurate au avut ca temă principală "Redescoperirea frumuseții tradiției și a meșteșugurilor vechi ale satului". 

Astfel, copiii au avut deosebita ocazie să cunoască tainele împletitului coșurilor, un obicei străvechi și din ce în ce mai rar întâlnit, prin dăruirea d-lui Marcel Tilibașa, un priceput meșter al acestei îndeletniciri, fiu al satului. De asemenea, participanții au avut parte de o zi dedicată gătitului, în care s-au bucurat și au degustat rodul muncii mâinilor lor, iar în altă zi au învățat să coasă și să decoreze pernuța pentru ace. Fiecare zi a Școlii de vară a fost "presărată" cu rugăciuni, cateheze, jocuri de mișcare, de gândire, seri de film și activități interactive menite să dezvolte spiritul de echipă, prietenia și respectul față de ceilalți. 
"Multumim Bunului Dumnezeu și copiilor care ne-au bucurat prin prezența și interesul lor față de activitățile din "tinda bisericii", multumim profesorilor implicați, doamnelor prof. Abageru Mioara, Bărăscu Petronela, Abageru Adrian, tinerilor voluntari din comună și nădăjduim ca această săptămână să rămână în amintirea tuturor ca o perioadă plină de bucurie, dragoste față de aproapele, față de Dumnezeu și de Biserica Lui", a spus în încheiere părintele paroh, Marius-Gabriel Bărăscu.

De asemenea, în Parohia Podu Turcului nr.1, s-a desfășurat programul ,,Școala din  vatra satului" cumulat cu ,,Săptămâna duhovnicească". Proiectul s-a desfășurat cu un bogat program de activități  practice și culturale. Copii s-au bucurat de activitățile și cunoștințele acumulate pe întreg parcursul acestei perioade.
S-au desfășurat activități de cunoaștere a mediului înconjurător, a fenomenelor naturii, de acordare a primului ajutor în caz de înec, de ingrijire corporală și prevenție a sănătății, povestiri despre viața unor sfinți, activități sportive și jocuri practice.

La acest program a participat un număr de 30 de copii și 7 voluntari. Proiectul s-a încheiat cu premierea copiilor și a voluntarilor în ziua de prăznuire a ocrotitorului bisericii ,,Sf. Proroc Ilie Tesviteanul".
(prof. Bărăscu Petronela)

Citește mai multe articole despre: protoieria sascut