Școala din „tinda Raiului”, la Parohia "Sf. Gheorghe" din Bacău

Preț de aproape o săptămână, în perioada 16-20 august a.c. Parohia "Sf. Gheorghe" din orașul Bacău, Protopopiatul Bacău, a găzduit pentru un impresionant număr de copii sub egida Școala din „tinda Raiului”, programul cultural-catehetic tip Școala de Vară, acesta fiind la prima ediție. În buna desfășurare a activităților desfășurate au fost implicați părintele paroh Constantin Gherasim, părintele Ciprian Ioan-Ignat și părintele Gheorghe Chirica, preoții parohiei, doamnele preotese, profesori, educatori, dar și mulți voluntari.

Proiectul Școala din „tinda Raiului”, derulat în parohia băcăuană a adunat timp de câteva zile peste 50 de copiii, care între orele 09.00-16.00, au deschis “împreună ferestre spre cer” prin “comunicarea în comuniune” alături de preoți, de cadre didactice și de voluntari. Așezământul social "Samarineanul milostiv", al parohiei, lăcașul de cult, dar și curtea înconjurătoare au oferit spațiul optim pentru ca cei mici să simtă că fiecare dintre ei este acasă.

Astfel, prin implicarea în multiplele activități derulate, copiii au fost invitați să pătrundă în universul științei, prin cadrul experimentelor propuse de doamnele profesoare, au lucrat pe echipe și au realizat un puzzle geografic închipuind macheta unui oraș, au continuat cu câteva detalii din lumea șahului, apoi au desfășurat activități de educație pentru sănătate în care cei mici au avut ocazia să afle informații despre efectele nocive ale fumatului.

În zilele ce au urmat, după ce au făcut un exercițiu de autocunoaștere, copilașii au ascultat cu interes pe reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de la care au aflat despre criminalitatea on-line, dar si despre prevenirea victimizării minorilor prin accidente rutiere.

 Dintre activitățile recreative nu a lipsit nici filmul duhovnicesc, cei mai tineri enoriași vizionând filmul de desene animate "Nemaipomenita călătorie a Serafimei", prilej de meditație asupra importanței cinstirii sfintelor icoane, încrederii în ocrotirea lui Dumnezeu și a sfinților, dar si a persecuțiilor regimului comunist asupra creștinilor. Cei mici au aflat și despre regulile de igienă și importanța acestora.

 Sâmbătă, 19 august 2017, copiii au învățat cum să se pregătească pentru ziua Domnului, pentru întâlnirea cu Hristos, învățând de la doamna Verginia Savin cum se fac prescurile și care este rostul lor. Cu nespusă bucurie au frământat, au modelat și au pus pecetea Mântuitorului pe boțul de aluat ce devine prescură, jertfa dăruită Domnului în fiecare Sfântă Liturghie. Ziua s-a încheiat cu Sfânta Spovedanie, Taina pregătitoare a întâlnirii minunate cu Hristos în Liturghia duminicală.

Duminică, 20 august 2017, cei mici, au fost împărtășiți de părintele Ciprian-Ioan Ignat în lăcașul de cult băcăuan ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe, primind totodată diplome și dulciuri din partea preoților slujitori. Aceștia au mai primit  din partea donatorilor, care au dorit să se alăture la agapa de după Sfânta Liturghie, pizza și prăjituri delicioase, spre bucuria și deliciul tuturor.

(Pr. Daniel Marari)