„Școala din tinda Bisericii” în Parohia Goioasa din Protopopiatul Moinești

31 August 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în cadrul manifestărilor dedicate Anului Omagial al Unității de Credință și de Neam și Anului Comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Parohia Goioasa, Protopopiatul Moinești, s-a desfășurat prima ediție a Școlii de Vară „Școala din tinda Bisericii” , sub coordonarea Pr. Constantin Motoca. La activitățile desfășurate  în perioada 27-31 august au participat 45 de copii.

   Fiecare zi a debutat cu rugăciuni de binecuvântare, cateheze și multiple activități creative, educative, sportive, de dezvoltare personală și religioasă. La realizarea activităților amintite au contribuit cadre didactice și voluntari din rândul tinerilor din parohie: d-na Mariana Despa, d-na Virginia Merlușcă, d-na Carmen Comanac, d-na Alexandra Gondoș, dl.Comanac Stelian, dl. Niță Valentin, dl. Mădălin Gondoș, Mara Merlușcă, Silvana Ailincă, Elena Anăstăsoaie.

Copiii au trăit bucuria de a avea în mijlocul lor maicile de la Mănăstirea Diaconești, fiind îndrumați și inițiați să cunoască tainele picturii bisericești, precum și rolul deosebit de important pe care îl au icoanele pentru noi, creștinii.

Activitățile s-au încheiat în ziua de 31 august- Ziua Limbii Române, sărbătoarea fiind marcată prin realizarea unui pelerinaj la Biserica din Borzești și la Mănăstirea Bogdana, scopul fiind atât cunoașterea istoriei, cât și faptele de vitejie ale înaintașilor prin care și-au mărturisit unitatea de neam și de credință.

Duminică, 2 septembrie, în cadrul Sfintei Liturghii, va avea loc premierea tuturor participanților, oferindu-le mici daruri și diplome, aducând totodată mulțumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit și pentru binecuvântare.

 
Citește mai multe articole despre: protoieria moinesti