Școala de vară „Stejarul din Borzești”, ediţia I

Școala de vară „Stejarul din Borzești”, ediţia I, s-a derulat în perioada 19-24 august 2019, la Parohia Borzești din Protopopiatul Onești.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului și având ca parteneri de nădejde Primăria Onești, Biblioteca Municipală "Radu Rosetti" din Onești, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Școala Gimnaziala Nr. 1 Onești, Parohia "Crucea de Piatră", Asociația Culturală "Filomelos" și Asociația "Betleemul Ștefanian", Parohia Borzești din Protopopiatul Onești a derulat în perioada 19-24 august 2019 prima ediție a școlii de vară.

Pe parcursul celor 6 zile, 47 de copii din parohie, din împrejurimi și din Onești s-au bucurat de activitățile desfășurate, atât în curtea bisericii, cât și la Centrul de Tineret situat în apropiere.

Copiii au lucrat în echipă și au cântat muzica poporului nostru în cadrul atelierului denumit "Mă mândresc ca sunt român", au făcut o mică incursiune în "Muzica îngerilor", au pictat, desenat și realizat obiecte din hârtie prin tehnicile origami și quilling la atelierul "Suflet de artist", au împletit brățări și au modelat lut în cadrul atelierului "Mâini dibace".

Cel mai așteptat dintre ateliere s-a dovedit a fi "Bucatărașii", în cadrul căruia copiii au gătit dulciuri de post, precum gogoși și salam de biscuiți.

Proiectul nu ar fi fost viabil fără implicarea voluntarilor, profesori, elevi și studenți din Onești și din împrejurimi, care au făcut ca totul să fie posibil și s-au implicat trup și suflet în toate acțiunile.

Copiii au primit gustări și mese la prânz, au mers pe urmele Voievodului în județul Neamţ, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul și implicarea unor oameni cu suflet mare, cărora le mulțumim din toată inima și ne rugam ca Domnul să le înmulțească darul. Mulțumiri aducem tuturor celor care au făcut ca acest proiect să fie unul reușit, îi purtăm în rugăciunile noastre, iar Maica Domnului și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare să le fie ocrotitori și mijlocitori la Tronul ceresc, a declarat preotul paroh Petrică Cautiș.