Școală de vară în Parohia Racova

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în perioada 26 iulie – 1 august 2018, la Parohia Racova s-a desfășurat a doua ediție a proiectului „Școală de vară - Prilej de bucurie și întâlnire cu Hristos”.

La activitățile desfășurate anul acesta au participat 50 de copii, începând de la grădiniță și până la clasa a VIII-a, fiind coordonați de părintele paroh Ciobanu Ionuț Constantin și  părintele Pascariu Florin Sebastian, colaboratori fiind Învățător Ana Focșa, doamna Ionescu Elena - profesor de religie, doamna Vaman Georgeta - bibliotecar și domnul profesor Mihalcea Adrian.

Programul școlii de vară a început cu un Te Deum, o slujbă de binecuvântare și a avut diferite ateliere: catehetice, culturale, recreative, pictură, gastronomice și altele. În cadrul atelierelor desfășurate, copiii au învățat să lucreze în echipă, să se ajute reciproc și au realizat că pot fi de ajutor adulților, aportul lor fiind de un real folos. La atelierul gastronomic au participat toți copiii, demonstrând că au îndemânare de activitatea culinară.

Datorită faptului că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, în cadrul atelierului catehetic, părintele paroh Ciobanu Ionuț Constantin împreună cu părintele slujitor Pascariu Florin Sebastian au vorbit despre Unirea de la 1 Decembrie 1918, arătând cât de importantă a fost contribuția Bisericii la împlinirea acestui deziderat și cât de așteptată și dorită a fost această unire a românilor.

În cadrul școlii de vară a fost organizată o excursie la Observatorul Astronomic din Bacău, unde copiii au descoperit lucruri interesante despre univers și formarea lui, în acest sens participând la o proiecție a cerului în sala de observație. După vizita de la Observator, excursia a continuat cu vizitarea Muzeului de Științe ale Naturii, copiii primind explicații importante din partea ghidului despre diferitele specii de animale expuse, multe din ele fiind prezente și în zona noastră.

Școala de vară s-a încheiat prin participarea copiilor la Sfânta Liturghie unde au primit Sfânta Euharistie.

Mulțumim copiilor pentru participarea la proiect, și colaboratorilor care s-au implicat și ne-au ajutat la buna desfășurare a activităților derulate. (pr. Ciobanu Ionuț Constantin)