Școală de Vară în Parohia Păncești-Sascut

     Cu binecuvântarea IPS Ioachim, timp de două săptămâni, în Parohia Păncești, comuna Sascut s-a derulat programul educativ-religios „Vacanță în tinda bisericiiˮ, în care un număr de 43 copii au trăit experiențe unice, din care au învățat de înseamnă respectul față de cel de lângă tine, cunoașterea  reciprocă prin comunicare directă, păstrarea credinței și a tradițiilor străbune. 

Cursurile școlii de vară din acest an s-au încheiat printr-o activitate deosebit de antrenantă, numită „Copiii au talentˮ, în cadrul căreia coordonatorii au descoperit un potențial artistic deosebit în ceea ce privește interpretarea  unor piese la vioară, fluier, voce (în limba română sau engleză) sau recitarea de poezii, unele chiar compoziție proprie.

Duminică, 30 iulie, la finalul Sfintei Liturghii, PC Pr Ioan Negoiță a mulțumit credincioșilor care au susținut această activitate, cadrelor didactice și voluntarilor care s-au implicat în buna desfășurare a programului, iar elevilor cuprinși în program li s-au înmânat diplome de participare. 

Diversitatea activităților desfășurate, ineditul lor, a captat atenția tuturor copiilor participanți, care au alcătuit un colectiv bine închegat, manifestându-și dorința de a participa și în viitor la astfel de activități.

(Pr. Negoiță Ioan)