Școală de vară în Parohia Horia

19 August 2016

În perioada 10-19 august, în Parohia Horia din Protopopiatul Roman au avut loc activități socio-educative dedicate tinerilor din această comunitate, în cadrul Școlii de vară.

 

În perioada 10-19 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Parohia Horia, în colaborare cu Protopopiatul Roman, a desfașurat un program socio-educativ în cadrul  "Şcolii de vară" pentru tinerii din această comunitate, care au participat la programul liturgic și s-au implicat în activitățile culturale derulate de biserică de-a lungul anului.
În acest proiect au fost implicaţi 120 de copii cu vârste cuprinse între 6-15 ani cărora li s-a oferit o alternativă de petrecere a timpului liber, în perioada vacanţei şcolare.
 În această perioadă au fost derulate activităţi diferenţiate pe categorii de vârstă, în vederea dezvoltării unor abilităţi practice, de cunoaştere, artistice şi de socializare, în spiritul promovării valorilor moral - creştine, dar și activități sportive.
 Spaţiul desfăşurării acestor activităţi recreative a fost biserica din satul Horia, Protopopiatul Roman.
 O mare bucurie şi o vădită emoție au trăit copiii astăzi, 19 august, la finalul Școlii de vară, odată cu premierea tuturor participanților la aceste activități. Tot cu acest prilej a avut loc și premierea celor mai buni tineri bicicliști, care au participat la concursul organizat astăzi de parohia Horia, probă la care s-au înscris peste 40 de copii. Prezent la această activitate, părintele protopop Munteanu Dragos a înmânat câștigătorilor, din partea preoților slujitori la această parohie, diplome, medalii și câte o sumă de bani.
„Suntem bucuroși să organizăm astfel de activități recreative dedicate copiilor din comunitatea noastă. În fiecare an cei mai tineri creștini participă cu entuziasm la aceste întâlniri dovedindu-și îndemânarea și dorința de a fi mai buni în relația cu semenii  lor”, a spus părintele paroh Gheorghe Smerea.
(Pr. Munteanu Dragoș)

Citește mai multe articole despre: Școala de vară, protopopiatul roman