Școală de vară în Parohia Fundeni

   Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacaului, sub îndrumarea preotului paroh Alexandru Croitoru, în Parohia Fundeni din Protopopiatul Bacău, în perioada 7-12 august 2019 s-au desfășurat activitațile social-filantropice, culturale, istorice și duhovnicești ale celei de a VII-a ediții a Programului „Scoala de Vară-Tradiție și spiritualitate în satul meu’’.

       Beneficiarii proiectului au fost peste 25 de copii cu vârste cuprinse între 9-16 ani,fiind supravegheaţi şi îndrumaţi de către 3 voluntari ai parohiei.

       Programul s-a desfăşurat zilnic între orele 8.30-13.00, fiind structurat pe următoarele ateliere:

-Atelier religios-duhovnicesc (participarea la Sf.Maslu, participare la Sf.Liturghie, toţi copiii fiind spovediţi şi împărtăşiţi);

-Atelier artistic şi tradiţional-pictură pe linguri de lemn, broderie;

-Atelier artistic-pictură pe hârtie, pictură pe sare;

-Atelier cultural-duhovnicesc-Vieţile Sfinţilor (Sf. Teodora de la Sihla, Cuvioasa Parascheva, Sf.Dimitrie Izv. de Mir);

-Atelier tradiţie populară-Semnificaţia culorilor pe ia românească (Tipuri de broderie şi semnificaţia lor);

-Atelier „File de istorie’’-Miron Barnavoschi-primul domnitor martir al românilor (1626-1629 și 1633);

-15 august 1714-15 august 2019 - 305 ani de la martiriul lui Brâncoveanu Vodă, al copiilor săi şi al sfetnicului Ionache;

-9 august 1601 - 9 august 2019 - 418 ani de la asasinarea domnitorului Mihai Viteazul;

-Activităţi educative şi recreative.

      În zilele de 9, 10 şi 11 august copiii s-au delectat ascultând prelegerile doamnei inginer Lidia Enescu de la Complexul Muzeal  „Iulian Antonescu’’ Bacău. Ei au ascultat povestea Babei Dochia şi a lui Polonic, iar în zilele următoare au pictat pe linguri de lemn şi sare utilizând îndrumările doamnei etnograf despre semnificaţia culorilor tradiţionale în lumea satului.

      Toţi copiii participanţi la „Şcoala de vară’’ au primit diplome, iconiţe şi dulciuri, iar 7 dintre ei, făcând   parte din ansambluri de dansuri populare, au primit în dar opinci tradiţionale din piele, din partea d-lui Jugănaru Mircea din Bacău.