Școala de Vară ,,Bucuria copilăriei în sânul Ortodoxiei’’ ediția a-III-a la Parohia Poiana II – Dărmăneşti

31 August 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918,  în perioada 23 august – 29 august 2018, Parohia Poiana II din orașul Dărmănești, Protopopiatul Moinești, prin preotul paroh Andrei Alixandrescu, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Dărmăneşti și cu Primăria Oraşului Dărmăneşti, a organizat  Școala de Vară ,,Bucuria copilăriei în sânul Ortodoxiei’’ pentru 50 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani, din parohie și nu numai. 

Cei cincizeci de copii participanți la școala de vară au avut posibilitatea de a desfășura o serie de activități care i-au îndemnat să se joace, să cânte, să se împrietenească și să-și dezvolte abilități de creație. Alături de copii au fost doamna director de la Liceul Tehnologic Dărmănești, profesori îndrumători și voluntari și astfel s-a creat cadrul propice pentru activităţile de pictură, dansuri, ciclism, jocuri sportive, concursuri, cântece religioase și patriotice, vizionare de filme documentare.

Proiectul Şcolii de Vară s-a încheiat miercuri, 29 august, în cadrul Sfintei Liturghii, cu premierea tuturor participanților.

Citește mai multe articole despre: protoieria moinesti