Sărbătoarea Zilei Culturii Naționale la Roman

Preoți consilieri și inspectori ai Centrului eparhial, preoți din Protopopiatul Roman, profesori și elevi, oaspeți de seamă au participat astăzi, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la manifestările organizate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” și la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman.

În contextul serbării Zilei Culturii Naționale, poetul nepereche al românilor, Mihai Eminescu, alături de scriitorii și poeții care au trăit și creat de-a lungul timpului în Eparhia Romanului și Bacăului, au fost pomeniți astăzi, 15 ianuarie, în cadrul unei slujbe oficiate, la Catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, de către Preasfințitul Părinte Ioachim, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi. După cuvântul de învățătură al ierarhului, în care a fost evidențiat rolul avut de marii scriitori români în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale a poporului, evenimentul a continuat la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman.

Aici, sub genericul ”Poesis şi Melos în lirica eminesciană”, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, împreună cu preoții, profesorii, oamenii de cultură romașcani și elevii instituției de învățământ au  participat la prezentarea unor comunicări ştiinţifice, susţinute de profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu şi profesorul doctor Ovidiu Trifan, urmate de un moment poetic oferit de elevii liceului,  precum și de lucrări corale interpretate de Corul ”Laudamus” al Liceului Teologic, dirijat de profesorul Gheorghe Gozar, şi Corul ”Roman Melodul” al Protopopiatului Roman, dirijat de profesorul Ovidiu Trifan. Evenimentul cultural de la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” a mai cuprins un recital de melodii pe versuri de Mihai Eminescu interpretate magistral de către arhidiacon Ciprian Ioan Ignat, acompaniat la pian de către profesorul Ion Burlacu, iar la vioară de către profesor Viorica Burlacu, ambii artiști emeriți ai  Şcolii de Artă ”Sergiu Celibidache” din Roman, precum și un recital liric de excepție al preotului Iulian Mușat, acompaniat la pian de către conf.univ.dr. Mihaela Spiridon  de la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj. ”Păstrând buna tradiţie de a-i celebra pe iluştrii înaintaşi ai culturii naţionale, liceul nostru doreşte ca, prin această activitate, să aducă un pios omagiu celui care, pe drept cuvânt, a fost supranumit «luceafărul poeziei româneşti»”, a spus părintele Gheorghe Smerea, director al Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman.

Manifestarea culturală desfășurată în cadrul Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul a fost rodul unui parteneriat între Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Liceul ”Episcop Melchisedec” și  Protopopiatul Roman. Activitatea a fost moderată de către părintele Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.