Sărbătoare și bucurie la Parohia Dealu Nou – Sărata

Sărbătoarea hramului „Adormirea Maicii Domnului” a debutat în Parohia Dealu Nou – Sărata cu slujba vecerniei din seara zilei de 14 august 2018, la care a participat un sobor de șase preoţi împreună cu un număr mare de credincioși.

Ziua de 15 august, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, avea să încununeze bucuria hramului în Parohia Dealu Nou-Sărata. Credincioșii parohiei, îmbrăcaţi în costume naționale, s-au rugat în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii săvârşite de către un sobor de preoți în frunte cu PC părinte Costică Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Bacău.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, părintele protopop a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, subliniind importanţa sărbătorii, îndemnând credincioșii la o viață duhovnicească aleasă, care să-i apropie de Maica Domnului – patroana și ocrotitoarea bisericii și comunității. Apoi, a evidențiat strădania și jertfa strămoșilor și a ctitorilor bisericii, fără de care nu am fi avut unde să ne închinăm și să aducem mulțumirea noastră lui Dumnezeu, iar la final, apreciind strădania comunității – preot şi credincioși – faţă de biserica satului împodobită frumos de sărbătoare.

La sfârșit slujbei, părintele paroh Vasile Cristinel Balcanu a mulțumit părintelui protopop Costică Busuioc, exprimând bucuria și recunoștința de a fi fost prezent la hram, dar și cu alte ocazii importante, care au ajutat la întărirea comunității de aici în jurul bisericii, apoi a mulţumit preoților care au participat și tuturor celor care s-au ostenit pentru buna organizare a hramului.