Rugăciuni, binecuvântare și daruri pentru bolnavii de la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Orășenesc Buhuși

Vineri, 10 februarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, și în Protopopiatul Buhuși a fost implementat programul social-eparhial „Bolnav am fost și m-ați cercetat”.

În fiecare an, sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie constituie, pe plan medical și social, un răstimp dedicat ajutorării celor aflați în suferință, marcat prin zile și activități specifice dedicate diferitelor tipuri de boli:  ziua de 25 ianuarie este Ziua mondială a bolnavilor de lepră, perioada cuprinsă între 22-28 ianuarie este Săptămâna Europeană de Prevenție a Cancerului de Col Uterin, data de 4 februarie reprezintă Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, 11 februarie este Ziua Mondială a Bolnavilor – ce anul acesta a ajuns la cea de-a 24 ediție, iar data de 15 februarie a fost declarată încă din 2003 ca Ziua Internațională a Copiilor cu Cancer.

Proiectul eparhial "Bolnav am fost și m-ați cercetat", care are ca scop oferirea unui suport moral și alinarea suferințelor persoanelor bolnav, prin oferirea de asistență spirituală și materială celor bolnavi, în vederea depășirii situației dificile pe care o traversează atât ei, cât și membrii familiilor acestora.

Astfel, s-a hotărât ca în data de 11 februarie, Ziua Mondială a Bolnavilor, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, preoții și credincioșii din cele șase protopopiate să vină în sprijinul persoanelor suferinde, aflate în spitalele din cuprinsul Eparhiei, săvârșind Slujba Sfântului Maslu în aproximativ 27 de instituții pentru îngrijirea bolnavilor și oferind acestora daruri.

În acest context din încredințarea părintelui Protopop Vasile Cozma, la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Orășenesc Buhuși, un sobor de șapte preoți din Protopopiatul Buhuși au săvârșit Taina Sfântului Maslu în prezența pacienților, dar și a personalului medical.

Au fost rostite cu acest prilej rugăciuni pentru vindecarea suferințelor sufletești și trupești, prezența preoților aducând pace și liniște în inimile acestora. La finalul slujbei, după cititrea mesajului IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim adresat tuturor celor încercați de suferință, dar și familiilor acestora, au fost împărțite daruri, constând în produse alimentare și dulciuri, dar și iconițe pentru întărirea în credință a celor aflați în suferință.