Copii și tineri oneșteni s-au alăturat astăzi, 4 noiembrie, în comuniunea de rugăciune de la biserica ”Sf. Împărați” la momentul însoțirii pe ultimul drum a  Mihaelei Vieru,  tânără decedată în incendiul catastrofal de săptămâna trecută de la Clubul ”Colectiv” din București. Din primele clipe ale aflării tulburătoarei vești, preotul paroh Ioan Ursu, împreună cu protopopul Constantin Alupei și preoții oneșteni, s-au alăturat familiei Vasile și Elena Vieru, oferind ajutor și întărire duhovnicească. Totodată, la îndemnul părintesc al Înaltpreasfințitului Ioachim, știind că ”dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” (1 Corinteni 12, 26) preoți din Protoieria Onești au alăturat rugăciunii fapta milostivă, oferind familiei îndoliate un important sprijin financiar.  

Astăzi, după zilele de priveghere continuă, preoți din Eparhia Romanului și Bacăului, dar și din Eparhia Buzăului și Vrancei, alături de numeroși credincioși, și-au luat rămas bun de la tânăra oneșteancă al cărei vis s-a curmat în mod cumplit în seara zilei de vineri. La ceasul greu și apăsător al suferinței din urbea îndoliată, preotul protopop Constantin Alupei a rostit mesajul de mângâiere și poemul ierarhului eparhiei, ”Tanatologie și Înviere” o ”meditație lirică, adresată familiei îndurerate, Vieru, la înmormântarea preaiubitei lor fiice Mihaela, luată din această lume în mod tragic de incendiul devastator din noaptea de 31 octombrie”: Rațiunea omenească pare a fi suverană/ Peste tot ce-i perceptibil, prin natura sa umană./Sunt însă și fenomene, insondabile, ascunse,/ Care nu incomodează, chiar de rămân nepătrunse./ Totuși este o enigmă a cărei nedezlegare/ Aduce multă durere, angoasă și întristare./ Fenomenul, îndeobște, oamenii îl numesc moarte./ Și nimeni nu se-ndoiește de-această realitate./ Dar ireversibilitatea acestei realități/ Seamănă, inevitabil, teamă, lacrimi, greutăți./ Nu mă îngrozește moartea, ci a ei perenitate!/ Spunea un dicton celebru, tocmai din Antichitate./ Plecarea din astă lume spre un loc inexplorabil/ Este o lege nescrisă, cu caracter implacabil./ Misterul tanatologic din omul nemuritor/ Activează mecanismul „nous-ului” provocator./ Mintea cea reînnoită filtrează, pe cât se poate,/ Care e esențialul din tot ce trece prin moarte./ Spectrul aneantizării, din cuprinsul cosmologic,/ Dumnezeu îl folosește în actul Său ontologic./ Iisus, prin Înviere, a zdrobit puterea morții,/ Căci El este Izvorul și Chivernisitorul vieții/ Prin El, moartea este paște, adică o trecere/  Pe altă treaptă a vieții, numită renaștere./ Fenomenul numit moarte presupune entropie/ Trupul biologic moare, dar sufletul reînvie./ Hristos nu a luat morții caracterul biologic,/ Dar i-a dat alte nuanțe cu conținut teologic./  Sufletul viu se desparte de trupul cel muritor./ Țintirimul nu e veșnic, ci un fel de dormitor,/ Unde trupul se așază doar ca să se odihnească,/ Până va fi Parusia și-nvierea cea obștească./ Astazi pentru Mihaela este marea zi de Paste./ Sufletul ei bun și nobil în altă lume se naște./ Trupul ei va fi cu cinste așezat într-un mormânt,/ Însa sufletul ei mare va fi dus în cerul sfânt.”