Rugă sfântă de hramul „Înălțării Domnului” la Mănăstirea Neamț

30 Mai 2014

Mănăstirea Neamț, veche vatră monahală, veghează de peste șase secole munții Neamțului și, tot de atunci, își primește pelerinii la rugă sfântă de hramul „Înălțării Domnului”.

Aici și-au plecat genunchiul la pământ, în fața sfântului altar, monahi râvnitori ce și-au încrustat pașii pe cărarea bătătorită a sfântului lăcaș. De aici s-au ridicat vrednici stareți, pe care Dumnezeu i-a ales să fie păstori și învățători ai neamului în demnitatea de episcop, mitropolit și chiar patriarh – al doilea patriarh al României Nicodim Munteanu.

Aici, de 600 de ani, voievozi, demnitari ai curților domnești, clerici, monahi, credincioși și-au făcut cale către măreața lavră nemțeană, pentru a fi părtași la rugăciune, la comuniune euharistică, la dăruire jertfelnică întru dragostea lui Hristos și la împlinirea virtuților creștine.

Anul acesta, la Privegherea din ajunul sărbătorii „Înălțării Domnului”, pelerinii și-au îndreptat pașii din nou spre așezământul monahal de la Neamț, pentru a trăi bucuria hramului și a se înscrie, în mod tainic, spiritual, în șirul moșilor și strămoșilor care au parcurs aceeași cale de-a lungul timpului.

La slujba de seară, a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților și Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul a oficiat Slujba Privegherii, alături de un sobor de stareți din mănăstirile nemțene, părinți profesori de teologie, diaconi.

În cuvântul de învățătură, ierarhul de la Roman a făcut o paralelă între două mari sărbători împărătești: Nașterea Domnului și Înălțarea Sa. „Dacă cea dintâi reprezintă întâia chenoză, micșorare, smerenie a lui Dumnezeu-Fiul, prin intarea în timpul nostru convențional odată cu Nașterea Sa din Sfânta Fecioară Maria, cu Înălțarea Domnului se realizează urcușul Fiului Omului, epectaza firii umane asumate de Hristos, îndumnezeite și ridicate la Dumnezeu Tatăl .”

La final, pelerinii au fost binecuvântați de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește mai multe articole despre: manastirea neamt, ioachim bacauanul, Înălțarea Domnului