”Rolul preoteselor în promovarea credinței ortodoxe la nivelul comunității”

Un proiect deosebit s-a desfășurat joi, 10 aprilie, la Fundația ”Episcop Melchisedec” din Roman. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Fundația ”Episcop Melchisedec” – Roman s-a derulat joi, 10 aprilie, proiectul intitulat ”Rolul preoteselor în promovarea credinței ortodoxe la nivelul comunității”.

Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul le-a îndemnat pe doamnele preotese să fie alături, în permanență, de preoți în frumoasa, dar dificila misiune pe care o au de împlinit. ”Deși nu este o premieră în eparhia noastră organizarea activităților cultural - religioase de către doamnele preotese, la nivel de protopopiate existând foarte multe inițiative frumoase, apreciem această activitate de astăzi care s-a desfășurat într-un spațiu consacrat misiunii caritabile, cum este cel al Fundației Melchisedec. Din expunerile care au fost prezentate  am putut analiza activitatea educațională și  social-caritabilă a doamnelor preotese în parohiile în care soții lor preoți  activează dovedindu-se de un real folos acestora în misiunea pastorală complexă impusă de noile exigențe ale societății contemporane. Îndemnăm pe distinsele doamne preotese să fie alături de soții lor sprijinindu-i în misiunea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu, să aibă inițiative constructive care să facă cinste Bisericii, acolo unde ele activează, astfel încât să fie model pentru creștinele din parohie, să-l ajute pe preot și să-l impulsioneze, pentru ca el să rămână intelectualul satului, părintele satului, așa cum a fost dintotdeauna”, a menționat, printre altele, ierarhul. ”Familia este împărăția lui Dumnezeu în miniatură aici pe pământ, care pregătește pe copiii ei pentru Împărăția cerurilor. Dumnezeu Se regăsește în fiecare activitate a noastră și în fiecare chip care tinde spre asemănarea cu Dumnezeu. De aceea, familia preotului trebuie să fie un model pentru societate, o lumină pentru comunitate”, a mai precizat Preasfinția Sa, care i-a felicitat pe toți cei implicați în reușita acestui program și în mod deosebit Protopopiatul Roman, reprezentat de către preotul protopop Munteanu Dragoș. ”Felicităm inițiativa de astăzi și sperăm ca ea să fie un imbold pentru alte activități viitoare”, a conchis Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. La rândul său, preotul protopop Dragoș Munteanu a explicat motivația acestui proiect. ”Ne-am dorit să facem cunoştinţă cu cele care stau în spatele preoţilor care activează în Protopopiatul Roman, respectiv cu doamnele preotese. Personal, sunt a treia generaţie de preot şi ştiu cu adevărat care este rolul preotesei în parohie. Fiecare dintre noi, preoţii, atunci când avem o realizare în parohia noastră, știe că foarte mult din aceste împliniri se datorează preoteselor care, smerite, stau într-un colţ şi se bucură de împlinirile preotului. Din acest motiv, ne-am gândit să evidenţiem implicarea lor în viaţa parohiilor. Împreună cu doamna Maria Ghiniţă, inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ, am derulat, în perioada 10 martie – 10 aprilie, un proiect intitulat «Rolul preotesei în comunitate»”, a menționat pr. protopop Dragoş Alexandru Munteanu. La finalul întâlnirii Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a înmânat diplome de vrednicie și iconițe tuturor doamnelor preotese implicate în acest proiect.