Resfințire de biserică în Parohia Cristești

Duminică, 30 octombrie, ÎPS Arhiepiscop Ioachim, delegat al ÎPS Mitropolit Teofan, a resfințit biserica din cimitirul comunei Cristești (Protopopiatul Pașcani).

Biserica ridicată în cimitirul comunei Cristești, Protopopiatul Pașcani, a fost resfințită duminică, 30 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, delegat al ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Câteva sute de credincioși din zonă au participat la acest moment de sărbătoare, prilej cu care au putut intra în sf. Altar pentru a se închina. După târnosirea locașului, părintele arhiepiscop Ioachim a rostit un scurt cuvânt în care a subliniat faptul că prin sfințirea unei biserici se sfințesc și sufletele credincioșilor. ”Trebuie să avem conștiința ca ființe conștiente, înzestrate cu libertate, cu darul credinței, că, prin resfințirea acestui sfânt locaș care s-a reînnoit, se sfințesc și sufletele noastre. Dacă vă rugați și vă închinați în sfântul altar o energie necreată va veni în sufletul vostru să vă dea pace pe care o dă Dumnezeu, nu omul, care va liniști, va da putere să putem siona prin labirintul acestei lumi către limanul mântuirii. Rugați-vă ca Dumnezeu să dea pace în lume, rugați-vă pentru cei plecați peste hotare. Bucurați-vă toți ca în ziua de Paște, căci este Paștele unic al acestui sfânt loc”, a declarant ÎPS Ioachim, care a binecuvântat pe toți cei care și-au adus obolul, ”care au contribuit la înfrumusețarea casei lui Dumnezeu”.

Biserica din cimitirul comunei Cristești a fost ridicată după anul 1990 în cinstea tuturor înaintașilor din localitate trecuți la Domnul. În iulie 2014, biserica a ars aproape în întregime. Au rămas neatinse de foc Sf. Altar și catapeteasma. Cu sprijinul Centrului Eparhial Iași, dar și al credincioșilor, locașul a fost ridicat, în mai puțin de un an, iar astăzi a fost resfințit.