Recunoștință față de bătrânii satului românesc

Astăzi, 29 iunie 2019, în ziua cinstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Parohia Petrești din comuna Pîncești,  Protoieria Sascut, cu binecuvântarea și aprobarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc sfințirea căminului cultural din această localitate.

Evenimentul s-a desfășurat la inițiativa domnului Grădinaru Vișinel, primarul comunei Pîncești, care și-a manifestat mulțumirea față de Dumnezeu pentru ducerea la bun sfârșit a lucrărilor de la acest obiectiv cultural, menționând faptul că aici se vor desfășura activități cultural – educative, religioase și social –filantropice, dar și alte activități care să scoată  în evidență tradițiile, datinile și obiceiurile populare de pe aceste meleaguri.

Prin grija părintelui paroh Timoșenco Florin, de la Parohia Petrești,  slujba sfințirii agheasmei celei mici s-a oficiat de către preoții  din parohiile comunei Pîncești, sub protia părintelui protopop Vasile Abageru, care a evidențiat în cuvântul său importanța noului așezământ cultural, subliniind faptul că tinerii de astăzi au datoria de a cultiva și de a continua tradițiile și obiceiurile strămoșești,  care au o deosebită valoare pentru întărirea unității de credință și de neam.

În cadrul acestui eveniment, desfășurat  în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) , comunitatea locală și-a arătat respectul și prețuirea pentru bătrânii de peste 90 de ani din satele  componente ale comunei, care au primit din partea Primăriei și a parohiei Petrești diplome de recunoștință pentru efortul depus în păstrarea și transmiterea tradițiilor și datinilor locale.  

La final, pentru a reînvia obiceiurile și datinile strămoșești, ce se organizau la zile alese de sărbătoare, bătrânii satului au povestit și le-au arătat copiilor și tinerilor aflați la acest eveniment, prin cântec și dans, cum era portul odinioară.