PS Episcop Ioan Casian din Canada a slujit la Bacău

La Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău a avut loc în Dumnica Întoarcerii fiului risipitor, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ce a fost oficiată cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului de către Preasfințitul Episcop Ioan Casian al Episcopiei Ortodoxe a Canadei.

Credincioșii băcăuani au avut bucuria de a participa la Catedrala ”Înălțarea Domnului”, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Episcop Ioan Casian al Episcopiei Ortodoxe a Canadei.

În cadrul slujbei cuvântul de învățătură a fost rostit de ierarhul sosit de peste ocean, care explicând parabola Întoarcerii fiului risipitor, i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulțească dragostea unuia față de altul.

În dialogul dintre tată și fiu sunt mai multe lucruri de remarcat care pentru noi sunt foarte importante în sensul că ne fac să vedem întoarcerea sinceră a Fiului risipitor. Nu păcătuim doar în fața unui om, atunci când greșim, ci și înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce spune conștiința acestui tânăr, este că păcatul săvârșit împotriva tatăului său, de fapt este un păcat împotriva lui Dumnezeu Însuși. Adam și Eva în Rai se împărtășeau de cunoașterea lui Dumnezeu, din toate roadele pomilor doar cu singura condiție, ca din Pomul cunoștinței binelui și răului să nu se atingă.  Putem fi vii respirând și trăind zeci de ani și totuși putem fi morți spiritual pentru că nu avem lucrarea pentru care am fost creați. Astăzi vedem o lume plină de conflicte, de contradicții, de războaie și argumentele pe care le auzim de fiecare dată sunt că ceea ce facem este în numele binelui. Iar consecințele lor sunt sutele de mii de morți, de răniți, de refugiați ș.a. Ne luptăm de fiecare dată pentru a vedea cine are dreptate, probabil dacă am fi rămas în ascultarea din Eden cu singuranță această lucrare a cunoașterii ar fi fost diferită. Acest coșmar al umanității se pare că urmează fiecărei generații. Bucuria adevărată este mulțimea sfaturilor care se găsesc în această parabolă pentru a urma lui Dumnezeu. Să nu uităm să facem mult bine în jurul nostru. Efortul nostru duhovnicesc, ascetic, va crește în perioada Postului Mare ce urmează, tocmai pentru a recâștiga bucuria Raiului, care pentru noi înseamnă Iisus Hristos Cel înviat din morți.

La final, părintele paroh Nicolae Hurjui a mulțumit înaltului oaspete pentru prezența sa.

(pr. Daniel-Ionel Marari)