Proiectul cultural-catehetic „Școala de Vară” la parohia Lehancea din protopopiatul Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în biserica din satul Sârbi, filia Parohiei Lehancea din Protopopiatul Sascut, a avut loc în perioada 21-24 iulie 2019 proiectul cultural-catehetic Școala de vară, aflat la prima ediție. Astfel, alături de preotul paroh Bogdan Lupu, peste 30 de copii au participat la cursurile ce au fost desfășurate și prin care tinerii enoriași și-au îmbunătățit și mai mult cunoștințele duhovnicești, morale și educative, dat fiind faptul că la acestea au participat și profesori de la școala primară de aici.

Un proiect cu totul și cu totul special s-a derulat în Parohia Lehancea, filia Sârbi, în perioada 21-24 iulie a.c., când, la inițiativa preotului paroh Bogdan Lupu, parohia a inițiat o frumoasă colaborare cu Școala Primară Sârbi din cadrul Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Podu Turcului și a derulat un program cultural catehetic care a adunat peste 30 de copii din această zonă și i-a implicat în multiple activități plăcute celor mai mici enoriași.

Zilnic, copiii înscriși în acest proiect sau întâlnit și rugat împreună cu părintele Bogdan Lupu desfășurând apoi activități culturale, practice, ludice și artistice sub îndrumarea cadrelor didactice.

În ultima zi a evenimentului cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în mijlocul copiilor  a venit ca delegat al Centrului eparhial de la Roman, părintele Daniel-Ionel Marari, Inspector eparhial în cadrul sectorului cultural. Acesta a fost însoțit de părintele Gabriel Albu, asistent social la Protopopiatul Sascut.

Acesta le-a vorbit copiilor despre importanța rugăciunii și despre Sfânta Spovedanie, discutând cu cei mici despre apropierea de Dumnezeu prin această taină a restaurării omului.

Mă bucur din tot sufletul că după toată munca depusă aici, sub ascultarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, de zidire a acestui prim sfânt locaș din satul Sârbi, am început acum în primă ediție  Școala de vară la recomandarea părintelui protopop Vasile Abageru.  Deși la început mi s-a părut greu, îmi dau seama cât de mult pot lucra cu tinerii în perioada vacanței, când ei sunt liberi. Ei au putut descoperi multe lucruri noi, au învățat despre părintele Ilie Cleopa și despre Sfânta Spovedanie și cum trebuie să se pregătească pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Dacă Dumnezeu ne ajută, ne dorim și în anul care vine să putem face noi și noi activități culturale și catehetice care să vină în sprijinul micilor și marilor enoriași care provin din familii cu putere financiară redusă, dar cu multă dragoste de Dumnezeu și de Biserică,  a declarat preotul paroh Bogdan Lupu.

Vă mărturisesc că sunt entuziasmat să văd atât de mult talent care locuiește în ființa voastră curată. Vă transmit dragostea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pe care acum îl vedeți atât de frumos pictat aici în biserică, locaș care se pregătește pentru a primi haina sfințirii,  a spus în cuvântul său preotul Daniel Marari.

La încheiere, domnișoara Dima Cristina-Geanina a interpretat în curtea bisericii un cântec la vioară, care a impresionat pe toți cei prezenți, dat fiind mesajul tradițional transmis.