Proiect educațional la Parohia Trifești

19 Aprilie 2019

 

Miercuri, 17 aprilie 2019, în Biserica "Sf. Nicolae" Trifești, elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială din Comuna Trifești, îndrumați de Prof. Chelaru Violeta, au bucurat ochii și sufletul de culorile pascale, într-o frumoasă activitate artistică, în care s-au îmbinat utilul cu plăcutul, arta cu poezia și spiritualitatea.

Această activitate reprezintă o ofertă educațională importantă și necesară copiilor dornici să cunoască obiceiurile și tradițiile specifice perioadei de Paște, să înțeleagă semnificația simbolurilor religioase pentru a deveni bunii creștini de mâine și face parte din Proiectul Educațional "Tradiții și obiceiuri pascale", coordonat de prof. Chelaru Violeta (Școala Gimnazială Comuna Trifești), Prof. Maftei Paula (Școala Gimnazială "Al. I. Cuza" Roman), Preot paroh Laurențiu Segneanu (Parohia Trifești) și Preot paroh Cătălin - Gheorghiță Crețu (Parohia "Sf. Nicolae"- Roman).

 Proiectul  se derulează în perioada martie-mai 2019 și include 46 de copii de la cele două școli gimnaziale.

 

Profesor Violeta Chelaru

 

Citește mai multe articole despre: Parohia Trifești, Proiect educațional