Proiect dedicat tinerilor în Protoieria Sascut

  Cu binecuvântarea IPS Ioachim, în perioada iulie-august, s-a derulat în Protoieria Sascut programul cultural-religios tip școală de vară „Vacanță în tinda bisericiiˮ, în care au fost implicați peste 300 de copii din clasele I-VIII și care au desfășurat diverse activități menite să-i apropie mai mult pe unii de alții, să-i scoată de sub influența înrobitoare a calculatorului, ajutându-i să descopere alte metode de socializare mult mai aproape de ceea ce înseamnă capacitatea omului  de a intra în comuniune cu semenul său.

  În program au fost implicate 10 parohii care au desfășurat activități antrenante și diverse, ce au captat atenția participanților care și-au manifestat dorința ca acestea să se desfășoare și în viitor, cum ar fi:

  • Gimnastică și jocuri sportive
  • Participarea la Sf. Liturghie
  • Desene tematice
  • Pictură pe vase ceramice
  • Cunoașterea portului popular și inițierea în tehnica de a coase ii
  • Primul ajutor în caz de urgență
  • Comportamentul adecvat în societate, precum și în timpul deplasării pe drumurile publice
  • Cunoașterea mediului înconjurător
  • Prevenirea incendiilor
  • Serbarea zilei de naștere și a zilei onomastice într-o comunitate
  • Vizită la mănăstirile din zonă…

   În încheierea  activităților, cele 10 școli de vară au participat la un concurs de fotbal, finala desfășurându-se în data de 7 septembrie la Sascut, între echipele școlilor de vară din parohiile Păncești-Sascut și Sascut- Sat, trofeul revenind echipei din Păncești, la festivitatea de premiere participând și PC Pr. Daniel Marari, inspector în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Toate aceste activități au fost posibile cu sprijinul:

  • cadrelor didactice
  • studenților  și elevilor de liceu din parohiile respective,
  • medicilor de familie,
  • posturilor de poliție din zonă
  • Serviciului SMURD Bacău
  • Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bacău
  • Unității de pompieri Podu-Turcului
  • Enoriașilor din parohiile respective, care s-au implicat și material în susținerea activităților specifice.

   Voluntarilor care au jertfit din timpul lor în folosul copiilor înscriși la școlile de vară li s-au înmânat diplome din partea Protoieriei Sascut.

   Tuturor celor ce ne-au fost alături în buna desfășurare a activităților propuse le aducem calde mulțumiri rugându-L pe Dumnezeu să le fie alături în tot ceea ce fac pentru binele comunității din care fac parte.