Proiect cultural în Parohia Secuieni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în data de 25 octombrie 2019, în parohia ortodoxa Secuieni, din Protopopiatul  Bacău, s-a desfășurat proiectul S.O.S. ,, Cultura în peisajul rural bacăuan” inițiat de ,,Asociația pentru arta și educație – George Apostu”,  cofinațat  de Consiliul Județean Bacău și realizat cu sprijinul doamnei director Busuioc Adriana și a preotului paroh Sandu Traian .

Acest proiect a aratăt, prin intermediul copiilor talentați de la Colegiul Național de Arte „George Apostu”, crâmpee din cultura universală prin muzică.

La acest eveniment din cadrul proiectului, ce a avut loc la Așezamantul social filantropic  cultural din Parohia Secuieni „ Sf. Voievozi Mihail  și Gavriil ”- Bacău, au interpretat partituri muzicale din muzica clasică la instrumente muzicale: clarinet, flaut,  fagot, trompetă, corn, vioară, violoncel.

A fost o educație prin exemplu a unor elevi către alți copii.

Prin proiectul de față se încearcă ca și copiilor cu vocație muzicală din școala Secuieni să le fie stimulată creativitatea, formarea gustului estetic precum și trezirea interesului pentru valorile cultural –muzicale.

Parohia Secuieni și cadrele didactice ale școlii gimnaziale Secuieni aduc mulțumire și recunoștință sufletască doamnei director Busuioc Adriana, filarmonicii „George Apostu” Bacău și Consiliului Județean Bacău pentru realizarea acestui proiect. (Pr. Sandu Traian)