Proiect cultural, artistic și de educaţie socială la Școala Gimnazială ”MIHAI DRĂGAN” din Bacău

Elevii clasei a V–a D de la Scoala Gimnazială ”MIHAI DRAGAN” din Bacău în colaborare cu elevi de la clasele a VII-a D din aceeaşi unitate şcolară sunt implicați într-un proiect cultural, artistic și de educație socială, cu titlul ”Zâmbete de Toamnă”.

Sub îndrumarea doamnei profesoare Ichim-Radu Mihaela Nicoleta, inspector școlar în cadrul ISJ Bacău, a doamnei profesoare Buzariu Iustina și preotului Ichim-Radu Gabriel, elevii au pregătit : momente muzicale, șezători, tradiții de toamnă, dezbateri, cugetări, activități literar-artistice, recitaluri.

Evaluarea se va realiza pe parcursul derulării proiectului prin jurnal de impresii şi prin metode specifice de evaluare: portofolii, desen, concurs, chestionare, CD cu fotografii din timpul derulării proiectului.

În afara școlii, activitatea se va desfășura și în incinta Bisericii cu hramul ,, Acoperământul Maicii Domnului, din cartierul Nord.

Din program am putea puncta câteva momente:

-Activitatea literar-artistică și culturală,, Toamnă, în tinda bisericii”

-”Condamnat la toamnă”, melodie cântată de Vanessa Nemțeanu, eleva a Liceului de Arte din Bacău.

-”Ridica-voi ochii mei la ceruri”, priceasnă cântată de elevele Maria și Ioana Manea de la Scoala Gimnazială Mihai Drăgan,Bacău

-Activitatea caritabilă ,, Fă rai din ce ai”

Elevii Scolii Gimnaziale vor oferi invitaților darurile lor, constând în borcănelul cu dulceață pregătit cu mult drag.

”Talentul este ceea ce îţi dă Bunul Dumnezeu. Dacă rămâne îngropat, talentul va deveni o povară. Lăsaţi copiii să scrie, ei au poveştile lor pe care cei mai mulţi dintre noi le-am uitat! Fie că sunt poveşti de la 7 sau de la 17 ani, ele pot deveni din simple istorisiri, literatură.” au declarat coordonatorii proiectului.

Printre obiectivele proiectului se numără:

– Dezvoltarea simţului de apreciere a moştenirii culturale, artistice și religioase, educarea sensibilităţii faţă de valorile culturii naţionale şi universale;

-Creşterea gradului de educaţie prin cunoaştere, comunicare, creaţie şi implicare, dezvoltarea perseverenţei, cultivarea trăsăturilor morale sociale, psiho-afective şi de caracter;

– Dezvoltarea aptitudinilor artistice, a gândirii şi a posibilităţilor creatoare ale copiilor şi tinerilor prin crearea unor căi de exprimare a sentimentelor care să ducă la lărgirea orizontului de cunoaştere, la perceperea mai complexă şi mai largă a realităţii;

– Stimularea respectului faţă de ideile celorlalţi, dezvoltarea spiritului de competiţie şi corectitudine, crearea unor legături de prietenie care să fie urmate de comunicare şi schimb de experienţă, fără a ține seama de diferențe legate de etnie, dizabilități, religie etc.

sursa: jurnaldebacau.ro/