Programul social eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“ implementat de Parohiile “Narcisa” și „Izvoarele” din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 10 februarie 2017, în cadrul programului social eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“, preoții slujitori de la Parohiile „Sfântul Dumitru“-Narcisa, Bacău și “Izvoarele” au desfășurat activitați social-filantropice în două centre importante din Bacău: Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Dizabilități „Condorul” Bacău și Centrul Multifuncțional pentru Tineri în Dificultate „Henri Coandă”.

Cum modelul de viețuire creștină este Domnul nostru Iisus Hristos, care la întrebarea “Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”, El a răspuns prin pilda samarineanului milostiv, arătându-ne că aproapele nostru este orice contemporan aflat în dificultate, cele două parohii băcăuane au implementat acest proiect eparhial menit să aducă bucurie și sprijin celor aflați în suferință. În cadrul proiectului “Bolnav am fost și M-ați cercetat”, derulat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, preoții slujitori de la cele două parohii băcăuane au fost prezenți în centrele de asistență socială unde s-au rugat împreună cu tinerii și personalul acestor instituții, oficiind Taina Sfântului Maslu și transmițând cuvântul părintesc și duhovnicesc al I.P.S. Părinte Arhiepiscop Ioachim. La final, la Centrul  „Henri Coandă” s-a organizat un concurs cu tematică religioasă, iar cei mai receptivi tineri au fost premiați de către preotul paroh al Parohiei „Sfântul Dumitru“, Narcisa din Bacău.

"La final, viața noastră va fi apreciată de Domnul nostru Iisus Hristos, în aceeași măsură în care noi i-am avut în vedere pe semenii noștri. Va zice unora: “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”, iar altora le va zice: „Duceţi-vă de la Mine,[...] căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi nu M-aţi primit, gol, şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei cap.25, 34-46)", a subliniat în cuvântul său adresat beneficiarilor preotul Ioan Pleșcău.

De remarcat este și faptul că între enoriașii Parohiei „Sfântul Dumitru“-Narcisa, Bacău și centrele de asistență socială din partea de sud a orașului Bacău există o permanentă colaborare, menită să aducă alinare și bucurie în inimile celor aflați în lipsuri materiale.