Programul „Școală după Școală sub genericul F.A.P.T.- Mai bine împreună”! în Parohia Cernu din Protopopiatul Moinești

20 Septembrie 2019

Luni, 16 septembrie 2019, a demarat în Parohia Cernu programul destinat elevilor claselor I-IV, de tip „Școală după Școală”,  sub genericul ,,F.A.P.T.- Mai bine împreună!”

 

    În zilele luni-joi, săptămânal, începând cu orele 12, copiii sunt așteptați la Așezământul Social Filantropic al Parohiei Cernu. Ei vin însoțiți de părinți și cadre didactice, care se organizează pe echipe, astfel încât prin rotație să 

La ora 12.30 copiii iau prânzul împreună, primind mâncare gătită și caldă. Pentru aceasta s-a încheiat o colaborare cu unul din restaurantele din Moinești care livrează zilnic, la timp cele necesare.

După masa de prânz copiii se odihnesc pe fotolii și canapele, se joacă sau fac mișcare prin curtea spațioasă, bucurându-se de trotinete, bicicletă, mingi și palete de badmington. După recreere, fac temele și se pregătesc pentru zilele următoare, alături de cadrele didactice implicate ca voluntari, oferind sprijin, încurajări și sfaturi. Urmează momentul de lectură și diverse activități educative.

Mulțumim voluntarilor: Bibiri Iuliana, Teriș Elena, Antochi Lăcrămiara, Antochi Dorel, Caraban Aneta, Gheorghiță Denisa, Țîncu Roxana, Sandu Mihaela, Sandu Ionuț Octavian, Laslău Andreea, Pr. Laslău Mihai Codrin, Moraru 

Mulțumim tuturor celor care au sprijinit în multiple moduri acest Proiect.

,,Este un proiect de suflet la care lucrăm de mai bine de un an. Am găsit în cadrele didactice din satul Cernu oameni cu suflet mare și dedicați activității pedagogice. Parteneri din țară și din diapora au contribuit la dotarea spațiului cu mobilier, aparatură și rechizite, iar părinții sunt responsabili de transportul copiilor. Dorim ca acest Proiect să fie unul al comunității, în care să ne intâlnim pe termen lung: preoți, cadre didactice, părinți, administrația locală, elevi de liceu, studenți, bunici, fii ai satului care lucrează în țară sau în alte state ale lumii. Proiectul F.A.P.T. - Mai bine împreună!, prin echipa care a format Asociația cu același nume, a început gratuit pentru familiile beneficiare și ne dorim să râmână gratuit. Vă invităm să vă implicați activ susținând comunitatea noastră, investind în ce avem mai de preț de la Dumnezeu: copiii noștri. Prin implicare ca voluntar, prin susținere financiară, dăm longevitate proiectelor noastre.” menționează coordonatorul acestui proiect părintele Laslău Codrin, paroh al parohiei Cernu.

Citește mai multe articole despre: protoieria moinesti