Programul cultural-catehetic „Să ne cunoaștem Eparhia-pe urme de sfinți”, la parohia Tazlău-Zemeș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, credincioși ai Parohiei Nașterea Maicii Domnului Tazlău-Zemeș din protopopiatul Moinești, însoțiți de preotul Popa Grigore, au pornit „pe urmele sfinților” de pe cuprinsul canonic-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Acest pelerinaj se înscrie în programul cultural-catehetic „Să ne cunoaștem Eparhia – pe urme de sfinți” și a fost realizat cu sprijinul Centrului de pelerinaje „Meteora” al Eparhiei.

Luni, 8 iulie 2019, Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, credincioși ai Parohiei Nașterea Maicii Domnului Tazlău-Zemeș din protopopiatul Moinești, însoțiți de preotul Popa Grigore, au pornit „pe urmele sfinților” de pe cuprinsul canonic-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Acest pelerinaj se înscrie în programul cultural-catehetic „Să ne cunoaștem Eparhia – pe urme de sfinți”

Încă de la primele ore, credincioșii au ajuns la Catedrala arhiepiscopală din Roman, unde s-au închinat la racla cu sfintele moaște, aflată în sfântul lăcaș. Aici, părintele arhimandrit Andrei Ioniță a făcut o incursiune despre Catedrala arhiepiscopală, credincioșii aflând informații noi și unice despre acest lăcaș istoric.

Un alt obiectiv al vizitei din cadrul Centrului eparhial a fost Fabrica de lumânări „Sfânta Fotini”, unde pelerinilor li s-a explicat tehnologia confecționării lumânărilor și importanța achiziționării lor doar de la pangarele bisericilor și mănăstirilor, precum și Brutăria „Betleem” unde se fabrică prescurile folosite la Sfânta Liturghie în lăcașurile de cult din Eparhie.

Cu bucurie în suflet credincioșii au mers apoi în pelerinaj la Parohia Trifești unde, în Biserica „Sfântul Nicolae” se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aici au fost întâmpinați de părintele profesor Ţuscanu Florin care, le-a expus pelerinilor istoricul acestei icoane deosebit de valoroase pentru spiritualitatea românească.

Următoarea oprire a fost Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la  Giurgeni, județul Neamț, pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

În ultima parte a zilei, pelerinii au vizitat Mănăstirea „Buna Vestire” din localitatea băcăuană Tisa Silvestri.

(pr. Ionuț Avram)