„Profesorul de Joacă” Leon Magdan invitat la Școala de Vară în Parohia Valea Șoșii din Protopopiatul Moinești

28 Iulie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Valea Șoșii, 35 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani, participă în perioada 2 iulie – 1 septembrie 2019, la Școala de vară „Sfântul Nectarie”. Pe  27 iulie, în mijlocul copiilor a poposit Leon Magdan, cunoscut drept „Profesorul de Joacă”.         

          Iubit de cei mici pentru cărțile de povești cu tâlc și de jocuri educative, invitatul a susținut un spectacol de teatru de umbre, presărat cu multe concursuri pe teme de cultură generală. Prin muzică și fotografii, copiii au călătorit imaginar prin toată lumea, cu ajutorul personajelor de desene animate sau din literatura universală, aflând multe lucruri noi. Călătoria imaginară s-a încheiat în cel mai frumos loc de pe pământ: ACASĂ, în cea mai frumoasă țară: ROMÂNIA, alături de cei mai iubiți oameni: FAMILIA. Astfel, autorul seriei de cărți „Îndrăgostit de România” a pus în lumină acele valori, care să-i facă pe tineri să-și dorească să trăiască în această țară frumoasă, în familiile lor, unde se bucură de căldura și dragostea părintească.

          Timp de două ore, copiii din Parohia Valea Șoșii au petrecut împreună cu Leon Magdan într-o atmosferă veselă, tonică, plină de bucurie, s-au arătat plini de energie și dornici de o nouă întâlnire. 

 

Citește mai multe articole despre: protopopiat moinesti