Procesiunea ”La umbra Crucii Tale” în municipiul Bacău

Câteva sute de băcăuani și preoți din parohiile din zona de nord a Bacăului au participat astăzi, 11 martie, în Duminica Sfintei Cruci, la procesiunea organizată sub genericul ”La umbra Crucii Tale”.

Parohiile „Sfinţii Trei Ierarhi”, „Lazaret” şi „Sf. Andrei Criteanul”, sprijinite de parohiile din partea de Nord a Bacăului („Sf. Nicolae”, „Învierea Domnului”, „Șerbănești”, ”Sf. Împărați”, ”Sf. Voievozi” –Izvoare, „Gherăieşti” I şi II) au organizat, cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, duminică, 11 martie a.c., procesiunea „La umbra Crucii Tale”. La cea de-a doua ediție a acestei procesiuni, preoții băcăuani și câteva sute de credincioși au pornit în procesiune cu Sfânta Cruce, însoțiți de tineri ce au interpretat cântări religioase și au purtat steagurile eparhiei și tricolore. Odată ajunși în fața bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat pelerinii participanți și a purtat Sfânta Cruce, pe care personal a așezat-o în sfânta Biserică, după care a înălțat rugăciuni și a rostit un cuvânt de învățătură. ”Astăzi am simțit această efervescență spirituală pe care frățiile voastre o creați împreună cu preoții care răspund la nevoile spirituale ale dumneavoastră. Parohiile implicate în mod direct în organizarea acestui eveniment, dimpreună cu cele aflate în zona de nord a municipiului Bacău, ați făcut un eveniment unic în felul său. În această zi închinată Sfintei Cruci, semnul identității noastre, care este așezată cu cinste pe turlele bisericilor și ocrotește somnul celor de sub glie, părinți și frați ai noștri, este purtată în mâinile credincioșilor și în casele lor, pentru că este semnul Fiului lui Dumnezeu. Poporul român a purtat crucea peste veacuri cu demnitate și a fost răstignit de mai multe ori în istoria sa, și a înviat tot de atâtea ori, pentru că avem un creștinism de sorgine apostolică. Iată, de la copilași până la cei bătrâni au urmat semnul acesta de biruință în procesiunea care s-a organizat și fiecare se regăsește în crucea sa și dă slavă lui Dumnezeu pentru că a putut să poarte Crucea pe care Hristos a ales-o pentru el în lumea aceasta. Crucea să vă fie izvor de întărire care adapă setea frățiilor voastre de infinit, să fie acea binecuvântare pe care a adus-o Cerul asupra noastră a tuturor de pe pământ și văzând acest semn să ne încurajăm unii pe alții pentru a duce mai departe calea. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să dăruiască pace și liniște”, a spus ierarhul.

La rândul său, preotul Aurel Cîrlan, parohul Bisericii ”Sf. Trei Ierarhi” a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, pentru prezența în mijlocul credincioșilor din zona de nord a Bacăului și pentru cuvântul de învățătură și rugăciunile rostite tuturor pelerinilor prezenți la acest eveniment.