Procesiunea „Calea Luminii“ în Protopopiatul Moineşti

28 Aprilie 2019

Duminică, 28 aprilie 2019, de la ora 13:00 în Municipiul Moinești a avut loc cea de-a IX-a ediţie a Procesiunii „Calea Luminii“.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Protopopiatul Moineşti s-a desfășurat duminică, 28 aprilie 2019, cea de-a IX-a ediţie a Procesiunii „Calea Luminii".

Punctul de plecare al procesiunii l-a constituit Catedrala „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae”. De aici, preoţii din Cercul pastoral misionar „Episcop Dionisie Climescu" însoțiți de credincioșii „pelerini către lumina cea neînserată a împărăţiei lui Dumnezeu” s-au îndreptat în procesiune către Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Aici, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire pentru toată binefacerea primită de la Dumnezeu. Părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti a transmis binecuvântarea și urarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru cei prezenți ca „Învierea Domnului să fie pentru noi, generația de astăzi, a românilor de pretutindeni, imboldul de a ne trăi existența ca pe un dar al lui Dumnezeu și de a ne păstra identitatea spirituală, culturală și națională.”

Părintele Bârzu Sorin, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a făcut o asemănare a acestui pelerinaj pe „Calea Luminii” cu călătoria noastră pe pământ, care trebuie să aibă o țintă precisă – mântuirea noastră.

În încheiere părintele protopop Costel Mareș a mulțumit tuturor celor care prin participarea lor au înfrumusețat ziua aceasta specială, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și a trasnmis tuturor sărbători cu pace, cu liniște și cu lumină în suflete.

Pr. Cristian Balaban

Procesiunea „Calea Luminii“ în Protopopiatul Moineşti