Primii colindători ai Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja

Centrul rezidențial social – medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, a primit vizita unor tineri sportivi din municipiul Onești, sâmbătă, 10 decembrie 2016.

Clubul sportiv de Karate „Zamolxis” din Onești, a adus pentru prima dată anul acesta, colindul cel sfânt și bun, vârstnicilor din Centrul rezidențial de la Hârja. Această vizită este o premieră pentru instituția social - filantropică, niciun alt club sportiv ne mai fiind prezent, până acum, într-un proiect social la asociația de la Hârja

Tinerii sportivi, împreună cu domnul antrenor Sensei  Nicu Bulilete, au colindat bătrânii centrului, oferindu-le daruri și dragostea lor, celor aflați în suferință.

Președintele asociației de la Hârja le-a explicat sensul darurilor oferite și a bucuriei de a da celui aflat în dificultate. Tinerii au luat contact cu beneficiarii Centrului de zi pentru copii ai asociației, cu atelierele de lucru la care sunt implicați și cu viața de zi cu zi a unor tinerii care nu posedă toate aceste daruri, fiind considerați privilegiați de Milostivul Dumnezeu.

La finalul vizitei, ei au avut inițiativa de  a se închina în biserica parohială, acolo aducând o rugăciune lui Dumnezeu și primind mici daruri de la pr. paroh. În locașul de cult a fost evocată istoria Văii Oituzului și a satului Hârja, cu toate provocările și neajunsurile din istoria acestei comunități, necesitatea mărturisirii dreptei credințe și a iubirii neamului și patriei străbune.

(pr. Ilarion Mâță)