Pregătire pentru situații de urgență, la Centrul eparhial

Miercuri, 18 noiembrie, la Centrul Eparhial din Roman a fost efectuat, de către domnul colonel Claudiu Gaman, delegat al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) Neamț, un instructaj de prevenție în sistem de urgență.

Miercuri, 18 noiembrie, la Centrul Eparhial din Roman a fost efectuat un instructaj de prevenție în sistem de urgență privind următoarele calamități: incendiu, cutremur și alunecări de teren. Din partea IGSU Neamț a răspuns invitației Centrului eparhial, domnul colonel Claudiu Gaman. La acest exercițiu au fost prezenți părintele Matei Silviu, inspector SSM și cadru tehnic PSI, precum și șefii delegați ai punctelor de lucru din cadrul Centrului eparhial. Cu această ocazie, domnul colonel Gaman împreună cu părintele Matei au efectuat o demonstrație practică de folosire a stingătoarelor P6 și a hidrantelor aflate în dotare, apoi au făcut cunoscut celor prezenți modul în care ar trebui să intervină în cazul unui incendiu sau cutremur.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” din Neamț desfășoară activități de prevenție în baza unui parteneriat încheiat cu Ministerul Cultelor în baza căruia se organizează întâlniri cu reprezentanții unităților de cult prin care li se aduce la cunoștință modul în care aceștia ar trebui să acționeze în cazul unui incendiu sau cutremur. Noi desfășurăm mai multe campanii la nivel județean prin care aducem la cunoștință tuturor persoanelor impotanța prevenției în astfel de situații și faptul că un detector poate salva viața omului. De asemenea, dezvoltăm și campanii la nivel național, cum ar fi „Nu tremur la cutremur” ,tocmai pentru ca oamenii să fie pregătiți în sitații de risc”, a precizat domnul colonel.