Postul Mare, contextul cel mai favorabil pentru sprijinirea beneficiarilor Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

În perioada Postului Mare, într-un timp de rugăciune, pocăinţă și pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, la inițiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, numeroase parohii și mănăstiri din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, dar și diverse instituții publice sau private și oameni de suflet, au oferit sprijin material beneficiarilor Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, bătrâni și copii.

Sprijinul acestora a constat în numeroase produse și alimente de bază, neperisabile sau conservate, alimente necesare preparării meselor oferite celor 180 de persoane care sunt îngrijite zilnic de asociație. De asemenea, donațiile au venit însoțite de toate gândurile de bine, bucurie și speranță din partea celor implicați în activitatea de întrajutorare a persoanelor aflate în nevoi și lipsuri.

Dorim pe această cale să le mulțumim din suflet următoarelor persoane care au  pus umărul la înfătuirea actelor de donație: Pr. Popescu Marius – Parohia „Sf. Ioan” Bacău, Pr. Tiron Constantin – Parohia Cordun, Pr. Miloiu Dan – Parohia Mănăstirea Cașin I, Pr. Coşa Ciprian - Parohia Bratila II, Pr. Ciprian Baltag - Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” Roma 3, Italia, Pr. Strat Vasile – Parohia „Sf. Dimitrie” Roman, Pr. Ciucanu Mario Doro – Parohia „Sf. Dumitru” Cotu Vameș, Pr. Claudiu Constantin Pantîru – Mănăstirea Sf. ”Cuv Eftimie cel Mare”, Pr. Daniel Leonte - Mănăstirea ”Sf. Ștefan cel Mare” Slănic, Pr. Popa Eduard Emanuel – Parohia Prăjoia, cât și reprezentanților și elevilor Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu-Ocna.

Cu milostenia și rugăciunea fiecăruia, viața vârstnicilor și a copiilor de la Hârja poate fi mai frumoasă.

Dumnezeu să răsplătească toată dragostea și fapta bună săvârșită de toți binefăcătorii știuți și neștiuți.

(pr.Ilarion Mâță)