Poetul băcăuan George Bacovia a fost evocat la Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău

Seniorii de la Centrul de socializare şi petrecere a timpului liber al Parohiei Ortodoxe Lazaret s-au reunit în cadrul întâlnirilor săptămânale, pentru a petrece un timp de calitate, într-o atmosferă duhovnicească, dar şi cu valenţe culturale.

Întâlnirea a debutat cu prezentarea unor aspecte privind faptele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care au influenţat dezvoltarea credinţei creştine pe întreg teritoriul Imperiului Roman, aratându-se totodată şi rolul pe care l-au avut în ridicarea de biserici pe locurile din Ţara Sfântă legate de activitatea şi ultima parte a vieţii Mântuitorului Iisus Hristos. Rolul Sfintei Elelna de a descoperi Sfânta Cruce şi identificarea locurilor din Ierusalim unde S-a răstignit Domnul Hristos, alături de legile care au favorizat creştinismul au fost considerate a fi printre cele mai de seamă fapte de mărturisire a dreptei credinţe de către aceşti sfinţi. Informaţiile oferite de către preoţii Ciuche Eugen şi Vornicelu Florentin au cuprins şi aspecte care privesc Vechiul Testament şi istoria Israelului, pentru o mai bună înţelegere a tradiţiilor şi ritualulilor care se desfăşurau în timpul Mântuitorului.

Apoi, pentru marcarea zilei de 22 mai, când s-au împlinit 62 de ani de la moartea poetului băcăuan George Bacovia, seniorii s-au deplasat la casa memorială din municipiul Bacău, cu dorinţa de a cunoaşte cât mai multe aspecte privitoare la opera şi realizările culturale ale artistului. Cu ajutorul ghidului, dar şi a numeroase materiale de prezentare video s-a putut observa stilul de viaţă aparte al scriitorului, preocupările sale de a evoca în versuri stările sufleteşti, precum şi preocuparea pe care a manifestat-o faţă de vioară care, spunea el, dădea o culoare aparte versurilor sale. Grădina din spatele casei, unde adesea medita la realităţile trecătoare ale vieţii, poeziile legate de anii de liceu, dar şi cele prin care îşi manifesta dragostea nesfârşită faţă de soţia sa au rămas în memoria celor prezenţi prin însuşi glasul înregistrat au poetului, care răsuna în casa sa memorială din Bacău.

Pişcu Carla -Livia