Parteneriat intereparhial pentru Cursurile de formare continuă a clericilor Arhiepiscopiei Sibiului

La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardelului, în perioada 3 – 5 iulie 2017, prin Departamentul Educaţional pentru Formare Continuă şi Misiune, la Mănăstirea Brâncoveanu -Sâmbăta de Sus, a avut loc Seminarul de formare continuă pentru clericii eparhiei, Pastoraţia copiilor şi tinerilor.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, delegat la aceste cursuri de formare și invitat de către Arhiepiscopia Sibiului a fost Pr. Ilarion Mâță, Inspector eparhial la Sectorul Social – Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și președinte al Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, care a oferit un cadru teoretic și aplicativ în vederea aprofundării contextului social contemporan al Pastorației copiilor și tinerilor, susținând temele cu titlul: Voluntariatul și misiunea socială a Bisericii;  Workshop: Cum gestionăm o situație de criză și cum implicăm tinerii voluntari ai parohiei; Asistența socială și protecția copilului în România; Model de Centru de zi pentru copii cu risc de abandon școlar și excluziune socială; Workshop: Elaborarea în echipă a proiectului propriului Centru de zi; Rolul echipei pluridiscplinare în pastorația copiilor și a tinerilor; Școala de vară pentru tineri în parohie; Pastorația copiilor și a tinerilor ce utilizează în mod excesiv dispozitivele electronice.

Evenimentul a inclus foarte multe jocuri de rol și ateliere practice prin care cei prezenți au putut experimenta lucrul în echipă, solidaritatea și constructul social parohial.

La finalul întânirilor, pr. Ilarion a dat posibilitatea preoților să își exprime modul personal prin care pot forma un grup parohial al tinerilor voluntari, activitățile pe care le pot realiza în cadrul acestuia și rolul pe care îl au preoții din societatea contemporană, în găsirea unui nou sens al apartenenței la comunitatea parohială, Biserica devenind propria lor casă.

Au mai fost invitați la acest Seminar de formare a clericilor și alte persoane, precum: Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Medic psihiatru și  Psihoterapeut Andrei Pătrîncă ( Sibiu), Pr. Prot. Marius Corlean şi doamna Natalia Corlean (Făgăraș), sustinând prelegeri sau ateliere în acord cu tema seminarului.