Parohia Fântânele şi-a cinstit ocrotitorii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, vineri, 8 noiembrie 2019, credincioşii Parohiei Fântanele (comuna Hemeiuş - judeţul Bacău) şi-au cinstit ocrotitorii, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

La invitaţia părintelui paroh Neacșu Bogdan, vineri, 8 noiembrie 2019, a avut loc şi întrunirea preoţilor din Cercul pastoral nr. 3 „Acoperământul Maicii Domnului”.

Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie au fost oficiate sub protia părintelui Iulian Popa, coordonatorul Cercului pastoral nr. 3, în biserica parohială închinată Sfinților Voievozi Mihail si Gavriil, monument istoric din secolul XVIII – 1756, ctitor fiind vistiernicul Moldovei Vasile Ruseț. Răspunsurile la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au fost date de către o parte a obștii Mânăstirii Pogleț, condusă de către maica stareţă stravofora Luciana.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele Vasile Ichim, cel care a citit și pericopa evanghelică. Cuvântul a fost frumos şi pătrunzător, însufleţind inimile celor prezenţi. „Cinstind pe sfinții îngeri îndepărtăm de la noi puterea răului și prin aceasta cinstim pe însuși Dumnezeu, Cel care i-a cinstit, făcându-i părtași celor mai mari străluciri cerești, aceștia fiind numiți în acatist: Mihail – păzitor al legii și Gavriil – vestitor al darului”.

La final, părintele Bogdan Neacșu a mulţumit tuturor celor prezenţi, autorităţilor locale, Consiliului şi Comitetului parohial, tuturor celor ce sunt alături zi de zi de comunitatea euharistică şi eclezială din Fântânele, oameni angajaţi permanent în împlinirea binelui. (Pr. Iulian Popa)