Papa Francisc s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel şi cu membrii Sinodului Permanent

Papa Francisc s-a întâlnit vineri cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române.

Întâlnirea a avut loc la Palatul Patriarhiei, în contextul vizitei de trei zile pe care Conducătorul Bisericii Romano-Catolice o efectuează în România.

Delegaţia condusă de Papa Francisc a ajuns pe Dealul Patriarhiei în jurul orei 15:45 şi a fost întâmpinată de Patriarhul Daniel în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, în prezenţa ierarhilor Sinodului Permanent.

După prezentarea celor două delegaţii, a avut loc o întrevedere privată între Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Papa Francisc.

Apoi, în Sala Conventus au fost adresate cuvintele oficiale prilejuite de acest eveniment.

Patriarhul României a făcut referire la întâlnirea dintre Patriarhul Teoctist şi Papa Ioan Paul al II-lea.

„Predecesorii noştri ne cheamă astăzi şi pe noi să apărăm şi să promovăm credinţa în Hristos şi valorile creştine, într-o Europă foarte secularizată, pentru a transmite tinerei generații credinţa în iubirea milostivă a lui Hristos pentru lume şi credinţa în viaţa eternă a persoanei umane”.

În cuvântul său, Papa Francisc a reiterat importanţa vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România pe care a numit-o „un dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la reînflorirea relațiilor dintre ortodocși și catolici în România, ci și la dialogul dintre catolici și ortodocși în general”.

De asemenea, el a evidenţiat că „legăturile de credință care ne unesc își trag originea de la Apostoli, martorii Celui Înviat, în special de la legătura care îl unea pe Petru de Andrei, care, conform tradiției, a adus credința în aceste meleaguri”.

Întâlnirea de la Patriarhie s-a încheiat în jurul orei 16:45, fiind urmată de vizita Papei Francisc la Catedrala Națională.

BASILICA.RO