Orbiți de păcate să ne așezăm în Lumina lui Hristos

Hristos a înviat!

Dragi prieteni, slava lui Dumnezeu este, spune unul dintre Părinții Bisericii, omul viu și viața omului prin care transpare lumina divină.

Pericopa evanghelică de astăzi ne prezintă un om, care era orb din naștere, pe care Iisus Hristos îl vindecă. Acest eveniment este, poate, una dintre cele mai marcante vindecări din seria celor făcute de Mântuitor în periplul Său terestru. Fiind vorba despre un om născut orb, înțelegem că nu este vorba doar despre o simplă boală, o pierdere provizorie a vederii, ci despre afectarea organului văzului, a ochiului însuși, care este atrofiat din naștere. Așadar, orbului vindecat astăzi îi lipsește ceva esențial: are defect organul vederii însuși, nu doar funcția acestuia. De aici putem face o analogie cu viața noastră: păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu, ne transformă în paralitici, ne atrofiază simțurile, ne îmbolnăvește, dar ne și orbește. Suntem, așadar, ca întotdeauna și dintotdeauna, încă de la naștere, orbi și fără speranță.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Cel născut orb ne arată că putem merge în bătaia luminii, fără să fim scăldați în lumină, că putem fi în miezul unei zile însorite, fără să fim capabili să vedem soarele și nici lucrurile pe care el le luminează, căci însuși simțul văzului este atrofiat, ne aflăm în întuneric, în singurătate și tristețe.

A fi orb este cu siguranță o experiență traumatizantă pentru orice om, dar tot așa este și cel prizonier în tenebrele păcatelor.

Aici intervine, încă o dată Iisus, care afirmă suveran: „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan 9, 4-5), transmițându-ne că lumina lui Dumnezeu este cea care ne vindecă pe noi, cei din abisurile întunecate ale păcatelor, dându-ne instrumentul, privirea, ochiul cel nou cu ajutorul căruia să-L putem vedea, lăsându-ne pătrunși de Lumina Lui, devenind noi înșine lumină.

Omul luminat de Duhul Sfânt și de Lumina lui Hristos se umple de viață, se înnoiește și devine, la rândul său, capabil de a transmite celorlalți Lumina lui Dumnezeu.

Astfel, să aduci lumina, devine simbolul împlinirii uneia dintre nevoile principale ale omului, aceea de a fi vindecat, necesitate constitutivă, fundamentală, ființei umane. Lumină este primul cuvânt pe care Dumnezeu însuși L-a spus la crearea lumii: „Să fie lumină!” (Facerea 1,3). Să dai lumina, înseamnă să dai viață, să faci omul ființă veritabilă. A fi privat de lumină înseamnă cu adevărat să te cufunzi din ce în ce mai adânc în tenebre. De altfel, apostolii, după momentul sublim al Învierii Domnului, s-au împărtășit din prezența luminoasă a lui Hristos, iar după Pogorârea Duhului Sfânt s-au umplut de lumină, purtând în lăuntrul minții lor puterea transfiguratoare a Adevărului. După Cincizecime, ei au fost vasele alese prin care Dumnezeu a luminat lumea risipind întunericul uitării, ignoranței și necredinței aducând mărturie lumii că destinul omului este desăvârșirea prin lucrarea dumnezeiască a harului. Apostolii, luminați de Duhul Sfânt și având lăuntric prezent pe Hristos, au dat naștere șirului nesfârșit de sfinți mărturisitori ai credinței, care au schimbat la față lumea și au arătat că locul prezenței omului este în lumina lui Dumnezeu. Lumina faptelor lor a rămas aprinsă în sfeșnicul istoriei ca mărturie a faptului că nimeni nu poate vedea și recunoaște adevărul, dacă Hristos nu locuiește în el.

Astăzi, Biserica, precum și în vremea lui Iisus, este datoare să îi amintească omului de sensul deplin al existenței sale, de faptul că a fost creat pentru a se bucura de frumusețe, de lumină, de viață, pentru a da lumii speranță.

Toate mesajele creștine, fiecare gând din perioada pascală în care ne aflăm, trebuie să fie o mărturie, o predică a luminii lui Hristos care țâșnește din întuneric. Astfel lucrează Pronia divină! În capitolul 5 al Evangheliei după Ioan Îl auzim pe Iisus spunând aceste memorabile cuvinte: „Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez.” (Ioan 5, 17) Așadar, iluminarea continuă, prin Biserică, prin Sfintele Taine, prin predicarea necontenită a Cuvântului lui Dumnezeu, prin viața oamenilor credincioși, prin inima sfinților, care devin temple ale Duhului Sfânt și purtători de lumină.

Iisus cheamă pe toți oamenii în Lumina Sa, ca să participe la opera Sa mântuitoare și ca Harul lui Dumnezeu să fie în toți și în toate. Harul Bisericii și al Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi din veac în veac! Amin.