A opta ediție a Congresului Național „Hristos împărtășit copiilor”

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a debutat marţi, 22 septembrie 2015, a VIII-a ediţie a Congresului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor”. Evenimentul s-a desfăşurat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” – Caraiman, din Buşteni, în perioada 22-23 septembrie 2015.

Lucrările congresului au fost deschise de către delegatul Patriarhului României, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, care a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat Informare intelectuală şi formare duhovnicească în educația moral-religioasă a copiilor și a tinerilor.

PF Patriarh Daniel a spus printe altele: Ținta finală a educației religios-morale trebuie să fie creșterea duhovnicească a copiilor și a tinerilor în iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, în special prin implicarea lor atât în viaţa liturgică a Bisericii, cât și în activitățile culturale şi social-filantropice ale comunității parohiale”.

Anul acesta la eveniment au participat inspectorii responsabili cu organizarea catehezei parohiale din România, precum și inspectorii pentru disciplina Religie din cadrul Inspectoratelor Școlare Judeţene, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, precum şi alte persoane implicate direct în dezvoltarea acestui proiect. Din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au fost delegați de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, Pr. Ionuț Căsăneanu –Inspector de Religie în cadrul ISJ Bacău și Pr. Daniel Marari - coordonatorul și Directorul Centrului  Catehetic „Cuvioasa Parascheva“ – Sectorul Cultural al Administrației Eparhiale.

 În cadrul congresului, doamna Dana Buzducea, Director Național al Fundației World Vision România, a vorbit despre parteneriatul pe care fundația îl are cu Patriarhia Română.

Tot în acest context au mai vorbit domnul Adrian Lemeni, Consilier Patriarhal în cadrul Sectorului Teologic - Educațional al Patriarhiei Române, domnul Romeo Moșoiu, Consilierul Ministrului Educației și Cercetării Științifice, și domnul Cătălin Pâslaru, Inspector Şcolar General pentru disciplina Religie în cadrul aceluiași Minister, Pr.Constantin Pătuleanu, expert formator coordonator în cadrul Proiectului Alege Școala!,  precum și Părintele Constantin Naclad.

Acesta a prezentat celor prezenți raportul de activitate pe anul 2014-2015 al Programului Hristos împărtășit copiilor, al Concursului Național Mâini întinse spre lucrarea pruncilor lui Dumnezeu, și al Proiectului Alege școala!.

 Miercuri, 23 septembrie 2015, lucrările Congresului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” au fost finalizate. Participanţii la eveniment s-au bucurat de prezenţa Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a adresat tuturor un frumos cuvânt de învăţătură subliniind necesitatea unui program catehetic în rândul tinerilor.

Secularizarea este o sărăcire spirituală deosebită, o mutilare a universului spiritual al omului. Ea este o problemă, nu este o soluție. Omul secularizat are un orizont foarte restrâns, închis într-un mediu teluric sau imanent fără nicio perspectivă transcendentă; totul se sfârşeşte la mormânt şi atunci aspiraţia de dreptate, de iubire veşnică, de adevăr sfânt se diminuează şi totul devine aranjament de moment. De aceea, noi ripostăm împotriva acestei tendinţe de a reduce pe om la biologic şi de a reduce viaţa omului doar la aspectul imanent, teluric, fără dimensiune spirituală. Deci, este datoria noastră de a păstra o viziune integrală despre sensul vieţii aşa cum a fost ea revelată de Dumnezeu, interpretată, apărată şi promovată de Biserică”, a spus Preafericirea Sa.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat meritul inspectorilor de religie și al profesorilor implicați în modelarea tinerelor caractere.

„În cadrul simpozionului a fost stabilit şi un calendar de lucru care cuprinde ample activități educaționale pentru tineri precum și seminarii de formare a acestora”, a menționat părintele Ionuț Căsăneanu –Inspector de Religie în cadrul ISJ Bacău.