Onoruri militare pentru Panaite Donici, la biserica din localitatea nemțeană Horia

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 24 mai 2019, în curtea bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din Horia, a avut loc o manifestare solemnă la care au participat, pe lângă un număr mare de enoriași ai acestei parohii, și cele trei instituții: Biserica, Școala și Armata, instituții ce sunt considerate, pe drept cuvânt, stâlpii de bază a oricărei societăți.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 24 mai 2019, în curtea bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din Horia, a avut loc o manifestare solemnă la care au participat, pe lângă un număr mare de enoriași ai acestei parohii, și cele trei instituții: Biserica, Școala și Armata, instituții ce sunt considerate, pe drept cuvânt, stâlpii de bază a oricărei societăți. Aceste trei instituții au fost prezente prin reprezentanții lor astfel:

 Biserica, prin prezența Preacuviosului Părinte Pimen Costea și a unui sobor de preoți, școala prin doamna Director Maria Ramona Stoian, împreună cu cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Carmen Sylva și, nu în ultimul rând, armata prin domnul General de Brigadă Gheorghe Soare, Directorul Direcției Speciale, domnul Remus Hadrian Bondor, comandantul Brigăzii 10 Geniu Dunărea de Jos, domnul Gen. de Brigada (rez.) Mihai Tofan, președinte al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere- Arma Geniu, Filiala Brăila, domnul Colonel (rtrg.) Marian Gargaz, președinte al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere- Arma Geniu, Filiala București.

După primirea invitaților și derularea ceremonialului militar, a urmat săvârșirea slujbei de sfințire a apei de către soborul preoților sub protia părintelui Vicar eparhial, dezvelirea bustului și binecuvântarea lui.  Apoi, oficialitățile militare, centrale și locale au rostit cuvinte emoționante evocând personalitatea ctitorului Panaite Donici, iar părintele Arhimandrit Pimen Costea a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. A urmat depunerea de coroane de către unitățile militare prezente și de către reprezentanții asociațiilor militare.

  La finalul activității, după punerea pietrei de temelie a așezământului cultural filantropic ce are ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe Pelerinul, participanții s-au bucurat de defilarea realizată de Detașamentul de onoare al Bazei 3 Logistice Zargidava, Roman și de fanfara Brigăzii 15 Mecanizată Podul Înalt, Iași.

            Această manifestare se înscrie în rândul activităților prilejuite de Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), fiind un mod de a arăta recunoștință celor care s-au implicat și se implică pentru ca satul să-și respecte valorile, dar și să asigure cele necesare unui stil de viață corespunzător, deoarece finalitatea manifestării a constat în comemorarea unui astfel de om, Panaite Donici, cel ce a lăsat comunității din Horia sfântul lăcaș, dar și alte realizări atât în domeniul militar, cât și în promovarea emancipării prin educație.

(Pr. Gheorghe Smerea)