Oaspeți de seamă în Eparhia Romanului și Bacăului

La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Excelența Sa, prințul Dimitrie Sturdza a efectuat astăzi, 2 noiembrie, o vizită în Eparhia Romanului și Bacăului. Domnia Sa a vizitat o parte dintre instituțiie social-filantropice patronate sau coordonate de Centrul eparhial de la Roman, respectiv Fundația ”Episcop Melchisedec” din Roman, Așezământul Social-filantropic de la Itești și Centrul Social-Medical pentru persoane vârstnice de la Hârja.

Cunoscător al activităților social-filantropice pe care Biserica le desfășoară, el însuși un apreciat susținător și promotor al acestora, Excelența Sa, prințul Dimitrie Sturza, a poposit astăzi, 2 noiembrie, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Domnia Sa a răspuns invitației Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ierarh pe care l-a cunoscut încă din perioada în care se implica în finanțarea căminului de bătrâni de la Răchitoasa. Acum, aflând de proiectele filantropice din Eparhia Romanului și Bacăului, de profesionalismul și implicarea personalului în actele de caritate, Excelența Sa a dorit să vadă la fața locului instituțiile patronate ori exclusive ale Eparhiei. ”Este absolut extraordinar că Biserica se ocupă de asemenea acte de binefacere. Și noi am refăcut 38 de spitale de bătrâni, iar unul dintre ele a fost cel de la Răchitoasa, unde l-am cunoscut pe arhiepiscopul Ioachim și a fost un succes. Aceasta este una dintre scopurile Bisericii, alături de rugăciune”, a declarat Excelența Sa. La Roman, unde a ajuns pentru prima oară în viață, i-a fost prezentată istoria de peste șase veacuri a acestei Eparhii, arătându-i-se importanța istorică și religioasă a scaunului vlădicesc unde au slujit de-a lungul timpului personalități ale vieții bisericești, culturale și filantropice. ”Am avut deosebita bucurie de a primi vizita excelenței Sale, Dimitrie Sturza, care s-a închinat în Catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman și a vizitat muzeele din incinta Centrului eparhial. A fost un moment deosebit întrucât, Domnia Sa este recunoscut ca un mare filantrop, fiind interesat deopotrivă de activitățile pe care le derulează Biserica Ortodoxă. Vizita s-a desfășurat și în cadrul instituțiilor social-filntropice din incinta parcului ”Episcop Melchisedec”, fiind fascinant de activitatea pe care o derulăm și fiind interesat să ajute la dezvoltarea activăților social-filantriopice demarate inițial de episcopul Melchisedec Ștefănescu și reluate acum sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim”, a declarat arhimandritul Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman. Distinsul oaspete a vizitat apoi, împreună cu ierarhul Romanului și Bacăului, așezământul social-caritabil de la Itești, impresia excelenței sale fiind aceea că „activitatea pe care o desfășoară astăzi Biserica este una de actualitate”.

În după amiaza aceleiași zile, Centrul Social Medical pentru persoane vârstnice Hârja a primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și a Alteței Sale, Prințul Dimitrie Sturdza și a altor oficialități. Și aici, oaspetele Eparhiei Romanului și Bacăului a luat contact cu realitatea activității social medicale desfășurate și  a altor activități din cadrul centrelor pentru copii și vârstnici ale Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja”. Primirea oaspeților a fost realizată de o parte din copiii Centrului de Zi „Sf. Dionisie Exiguul”, îmbrăcați în straie populare și având chipul luminos care exprimă inocența și noblețea sufletului copilului care nutrește speranța unei vieți împlinite în dragostea lui Hristos.  Oaspeții au vizitat complexul social, centrele rezidențiale, cabinetele medicale, de recuperare, atelierele meșteșugărești, iar apoi au asistat la un mic program artistic popular realizat de bătrânii și copiii beneficiari ai Asociației, alături de cadre didactice voluntare și angajați ai instituției. Scopul acestui eveniment a fost acela de a reflecta nevoia schimbului de valori și tradiții populare românești între generații, iar prin istoria fundației de caritate a prințului Sturdza a fost oferită oportunitatea de a sprijini proiecte similare în centrele sociale din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

„Grija părintească a Înaltpreasfințitului Ioachim față de tinerii și bătrânii aflați în dificultate a fost din nou evidențiată prin implicarea directă în strategiile de atragere de noi resurse și potențiali finanțatori, oferind garanția faptului că Biserica Ortodoxă este un partener viabil în implementarea cu succes a unor proiecte sociale de viitor. Menționăm faptul că Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja se preocupă permanent de atragerea de fonduri europene, fonduri provenind de la Consiliu Județean și Local, dar în primul rând prin dezvoltarea unei structuri de economie socială care să ofere sustenabilitate și autofinanțare, menționând aici proiectele de agricultură, zootehnie, brutărie, legumicultură, pomicultură deja implementate în cadrul acestei instituții.

„Pentru a înființa servicii sociale este în primul rând nevoie să te gândești înainte de toate care este soluția optimă pentru a susține acele servicii. Acesta a fost obiectivul vizitei de astăzi a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, a Alteței Sale și a celorlalți oaspeți,  acela de a găsi noi oportunități de finanțare și de atragere de fonduri prin diferite structuri și linii de finanțare deschise în momentul de față pentru implementarea cu succes a proiectelor din cadrul Arhiepiscopiei noastre”, a menționat pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Hârja.