”Nașterea Maicii Domnului”, sărbătoare pentru sute de pelerini la mănăstirea Giurgeni

Ca în fiecare an, în ziua de serbare a Nașterii Maicii Domnului, pelerini din toate colțurile țării şi-au îndreptat paşii către mănăstirea Giurgeni, pentru a trăi bucuria serbării hramului acestui așezământ monahal. Cu acest prilej, a fost transmis și mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, cu prilejul serbării zilei onomastice.

Astăzi, probabil Maica Domnului n-a mai putut vedea mulțimea pelerinilor care s-au rugat la Mănăstirea Giurgeni. Mii de flori la sfânta icoană făcătoare de minuni, mii de flori pe scena pe care s-a slujit Dumnezeiasca Liturghie și, cu siguranță, numeroase flori ale rugăciunilor ce-au învăluit cerul și pământul. Mii de semne și însemne, simboluri ale preacinstirii, dragostei și recunoștiinței față de ajutorul dăruit de Pururea Fecioara Maria, au fost așezate la mănăstirea ce poartă ca hram ”Nașterea Maicii Domnului”. Alături de icoana făcătoare de minuni ce veghează asupra obștii monahale și asupra iubitorilor de sfințenie care-și găsesc liniștea în oaza de spiritualitate din Giurgeni, s-a adăugat mulțimea credincioșilor dornici să petreacă sfânta zi a Nașterii Maicii Domnului în rugăciune alături de ÎPS Arhiepiscop Ioachim. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii, pentru ca frumusețea slujirii celor sfinte să poată fi trăită așa cum se cuvine. La sfârşitul slujbei a fost transmis mesajul de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru ziua de 9 septembrie când ierarhul Romanului şi Bacăului îşi serbează ziua onomastică, de către preotul Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Oneşti. Un moment important a fost lansarea, cu acest prilej, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a unui CD inititulat ”Imne din Lumină Lină”, realizat în studiourile Radio Trinitas ale Patriarhiei Române, ce conține poeme inspirate din textele Sfintelor Evanghelii din duminici şi sărbători, alcătuite de ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Despre frumusețea şi contextul realizării acestui material audio a exprimat câteva gânduri d-na Lidia Popița Stoicescu, amintind de melosul şi frumusețea imaginilor inspirate din textul biblic, pe care autorul le-a transpus în duh de rugăciune. Sărbătoarea de la mănăstirea Giurgeni a consemnat și hirotesia întru iconom-stavrofor a preotului Liviu Ioan Crăciun pentru râvna slujirii şi implicarea în educarea tinerilor. Ziua sacră a primei sărbători din anul bisericesc s-a încheiat prin cuvântul părintelui arhimandrit Antonie Jeflea, starețul aşezământului monahal, care a mulțumit tuturor pelerinilor, rugând pe Maica Domnului să le fie ocrotitoare şi povățuitoare în fiecare moment al vieții.

(Pr. Constantin Gherasim)