Nașterea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

25 Decembrie 2018

Credincioşii romașcani care au venit în prima zi de Crăciun la Catedrala arhiepiscopală din Roman au fost binecuvântaţi de Întâistătătorul Eparhiei, Părintele Arhiepiscop Ioachim, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Tot în această zi a fost citită și Pastorala Părintelui Arhiepiscop Ioachim, special scrisă pentru anul acesta și destinată tuturor fiilor și fiicelor duhovnicești de pe cuprinsul Eparhiei.

După citirea pericopei evanghelice specifice acestei mari și sublime sărbători, a urmat prezentarea Scrisorii pastorale cu titlul: Crăciunul, începutul unei noi ere, special concepută și alcătuită de Înaltpreasfinția Sa la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și care, prin mesajul transmis, surprinde caracterul central al venirii Mântuitorului în lume.

„Putem spune că la Crăciun vedem semnul înainte-mergător al Paștelui, unde o altă peșteră, cea a mormântului și Învierii, va deveni luminoasă ca cea din Bethleem, pentru ca noi să ne putem bucura de această pâine a vieții, de această lumină divină, care ne înconjoară, în ciuda faptului că lumea este încă în întunericul păcatului, ignorând taina care se naște astăzi în ea”, spune Arhiepiscopul Ioachim în Pastorala de Crăciun.

În acest mesaj transmis credincioşilor din Eparhia Romanului şi Bacăului cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului 2018, Părintele Arhiepiscop subliniază că „scopul nașterii Mântuitorului a fost salvarea omului din robia păcatului și a morții, spre a-i dărui viață veșnică, iar aceasta s-a petrecut la «plinirea vremii»” şi explică modul în care trebuie să ne raportăm la această sărbătoare.

Ierarhul mai face referire la faptul că „fiecare dintre noi putem deveni purtători și mărturisitori ai acestei taine a Naşterii Domnului” şi oferă şi soluţia: „prin viața noastră, sfințenia noastră, cuvintele noastre, prin milostenie și dragoste activă și creativă.

La final, Chiriarhul Romanului și Bacăului a făcut păstoriților săi câteva urări și îndemnuri pe care le-a dezvoltat și în versuri, în poemul intitulat Crăciun. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mulțumit celor prezenți pentru participarea la marea bucurie a Nașterii Domnului.

(pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, Crăciun, 2018, 25 decembrie